Fotbal: Lionel Messi, autorizat să îşi înregistreze marca de articole sportive în Uniunea Europeană

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a obţinut joi dreptul de a-şi înregistra numele ca marcă de articole sportive în Uniunea Europeană, după ce justiţia a anulat o rezoluţie a Biroului pentru Proprietate Intelectuală al UE (EUIPO), informează agenţiile EFE şi Reuters.

Cazul a ajuns în faţa Tribunalului General al UE după ce marca spaniolă de biciclete Massi obţinuse câştig de cauză în faţa EUIPO, în anul 2013.

Biroul pentru Proprietate Intelectuală stabilise atunci că Messi şi Massi sunt nume aproape identice vizual şi fonetic şi ar putea genera confuzii în rândul consumatorilor, însă tribunalul a respins acest argument, anulând prima decizie.

"Domnul Messi este, în fapt, o figură publică foarte cunoscută, care poate fi văzută la televizor şi despre care se discută în mod regulat, la televiziune şi Radio", a precizat tribunalul.

Considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului, Lionel Messi a câştigat de cinci ori Balonul de Aur în cariera sa, iar luna trecută a marcat cel de-al 600-lea său gol oficial, fiind cel mai bun marcator al clubului FC Barcelona şi al selecţionatei Argentinei.

Tribunalul a mai precizat că, în cazul în care mai sunt persoane care nu au auzit de Lionel Messi, este puţin probabil ca aceştia să se afle printre cei care cumpără echipament sportiv.

Compania spaniolă Massi poate contesta decizia de joi în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „A devenit partidul capitalistului” / Sfârșitul unuia dintre cei mai importanți actori politici care au dominat România din 1990?

2 O informație care dă fiori...

3 DIICOT i-a identificat pe actorii implicați în scandalul fotografiilor trucate publicate de Lasconi: cine a regizat întâlnirea

4 Povestea spioanei FSB care s-a îndrăgostit de o americancă infiltrată în serviciile ucrainene

5 Viața secretă a Iranului, între chefuri de noapte și operații estetice. „Oamenii reușesc în privat să trăiască dincolo de restricții“