Fotbal: Messi nu va juca pentru Argentina în următoarele meciuri din preliminariile CM 2022

Starul Lionel Messi nu se va alătura la finele acestei luni selecţionatei Argentinei, în vederea meciurilor din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal 2022, informează L'Equipe.

Federaţia argentiniană de fotbal şi-a dat acordul ca Messi să rămână la Paris pentru a se reface după infectarea sa cu Covid-19, subliniază cotidianul francez, adăugând că aceasta a fost atât dorinţa jucătorului, cât şi a clubului său, Paris Saint-Germain.

Selecţionata Argentinei, care are asigurată deja calificarea la CM 2022, urmează să înfrunte reprezentativa statului Chile, pe 28 ianuarie, iar apoi va juca împotriva Columbiei, pe 2 februarie.

Messi, care a câştigat în 2021 al şaptelea său Balon de Aur, a contractat virusul în timpul vacanţei de iarnă pe care a petrecut-o în ţara sa natală. După revenirea în Franţa, pe 5 ianuarie, el a fost testat negativ şi a început antrenamentele individuale la baza sportivă a lui PSG, dar nu a fost suficient recuperat pentru a juca în meciurile oficiale,

Luna viitoare, Paris Saint-Germain urmează să înfrunte echipa spaniolă Real Madrid în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, o confruntare la care francezii speră să se bazeze pe Lionel Messi în cea mai bună formă a sa.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Apar primele informații după prăbușirea avionului militar F-16 la graniţa cu Bulgaria. Aeronava era în misiune şi investiga „o urmă radar neidentifica…

2 Ce se întâmplă? / Ambasadorul SUA în Israel, mesaj către subordonații săi: „Găsiți un avion către orice destinație. ASTĂZI”

3 VIDEO Cum funcționa rețeaua de proxenetism prin care unele fete erau forțate să se prostitueze la The Buddhist

4 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

5 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …