Fotbal: Mircea Lucescu (Dinamo Kiev) - Putem juca împotriva Barcelonei

Fotbal: Mircea Lucescu (Dinamo Kiev) - Putem juca împotriva Barcelonei

Mircea Lucescu, antrenorul echipei Dinamo Kiev, a confirmat că toţi elevii săi care au făcut deplasarea în Spania au avut rezultate negative la testele PCR, astfel că vor putea disputa partida cu FC Barcelona, programată miercuri seara în grupele Ligii Campionilor la fotbal, informează EFE.

Dinamo Kiev a venit la Barcelona cu doar 13 jucători de la prima echipă, plus şase de al echipa secundă, în condiţiile în care are nouă fotbalişti infectaţi cu Covid-19.

"Este foarte dificil să aştepţi cinci ore pentru a afla dacă putem juca, dar în final am primit veşti bune", a declarat reputatul tehnician român în cursul unei conferinţe de presă.

"Problema va fi mâine (miercuri, n. red.). Pentru noi ar fi fost mai bine ca această partidă să aibă loc mai târziu, însă trebuie să jucăm şi vom juca", a subliniat Mircea Lucescu, întrebat dacă ar fi preferat ca meciul să fie reprogramat.

Tehnicianul român a precizat, totodată, că nu o vede pe FC Barcelona capabilă să câştige Liga Campionilor în acest an. "Nu cred că sunt la nivelul necesar pentru a o câştiga. Barcelona face o treabă grozavă cu tinerii, dar are încă nevoie de timp. Bayern Munchen, PSG sau Manchester City sunt la un nivel mai ridicat acum", a afirmat el.

Mircea Lucescu a avut însă cuvinte la laudă la adresa starului argentinian Lionel Messi. "Face un lucru uimitor. Nu se gândeşte la el, se gândeşte la echipă, iar în timpul jocului face lucruri pe tot terenul, pe care ar trebui să le facă alţi coechipieri. Luptă, oferă pase de gol şi marchează", a spus antrenorul român.

FC Barcelona şi Dinamo Kiev se vor înfrunta miercuri seara, de la ora 22:00 (ora României), într-un meci din cadrul Grupei G a Ligii Campionilor. Barca este liderul grupei, cu 6 puncte după două etape, urmată de Juventus Torino, 3 puncte, Dinamo Kiev şi Ferencvaros, cu cât un punct.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 DOCUMENT „Nicușor Dan a obținut 12 milioane de euro în cea mai strălucită afacere politică din istoria României”

2 Dezvăluiri cutremurătoare! / „Evaziune de peste 5 miliarde de lei pe an” / Scrisoarea integrală a „Grupului vameșilor care s-au săturat”

3 BREAKING „De ce să sufere toată România din cauza celor 1.000 de șmecheri?” / Iancu Guda a publicat lista cu cei mai mari 1000 de datornici la stat

4 BREAKING Bolojan a încasat în 2007 echivalentul a 71 de salarii medii lunare ca membru al Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigu…

5 VIDEO Clip viral cu Iliescu la liftul înspre Rai...