Fotbal: Un jucător grec de 21 de ani a murit pe teren în timpul unui meci din liga a 3-a elenă

Fotbalistul grec Alexandros Lampis, care evolua la echipa din liga a treia a ţării sale, GS Ilioupoli, a suferit un stop cardiac pe teren şi a murit, la vârsta de doar 21 de ani, informează The Sun.

Tragedia s-a petrecut după doar cinci minute de joc ale partidei pe care GS Ilioupoli o disputa pe teren propriu contra celor de la Ermionida, în liga a treia elenă, menţionează sursa citată.

Din păcate, pe stadionul din Atena nu se afla niciun defibrilator, iar ambulanţa a sosit după 20 de minute, însă a fost prea târziu pentru a împiedica decesul tânărului.

Echipa GS Ilioupoli este lider în grupa a 5-a din "Gamma Etniki", a treia divizie valorică elenă, cu 28 de puncte după 12 etape.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India