Fotbal: Valverde promite să ''revizuiască'' stilul de joc al Barcei

Fotbal: Valverde promite să ''revizuiască'' stilul de joc al Barcei

Ernesto Valverde, noul antrenor al Barcei, a promis joi ''să aprofundeze și să revizuiască'' celebrul joc de pase al catalanilor, pentru a duce jocul echipei spre succes, pentru a câștiga ''toate competițiile'' posibile în sezonul următor.

''Cunosc acest stil pentru că am jucat aici între 1988 și 1990'', a declarat tehnicianul spaniol la prezentarea sa în fața presei.

''Trebuie să mă adaptez, sau mai curând să mă readaptez, ca să zic așa. Obiectivul meu este să aprofundez acest stil, să-l revizuiesc și să continui să-l fac să avanseze'', a explicat el, după ce joi dimineață a semnat contractul de doi ani cu o opțiune de un an suplimentar.

Valverde, 53 ani, are dificila sarcină de a-i succeda lui Luis Enrique, care a plecat după ce a câștigat nouă trofee din 13 posibile în trei ani. Însă tehnicianul asturian și-a atras și critici pentru că a recurs la contraatac, departe de jocul de posesie apreciat pe Camp Nou, iar succesorul său a promis că ''Barca sa'' va încerca să dețină ''controlul jocului''.

''Trebuie să mă adaptez stilului de joc al echipei, care a avut atât de mult succes. Cu un joc foarte colectiv, bazat pe mijlocași'', a analizat Valverde, spunând că vrea să câștige ''toate competițiile pe care le putem câștiga'' în sezonul următor.

''Ceea ce mi-a plăcut întotdeauna este că Barca ajunge la poartă prin jocul său, fără să speculeze, mergând în înainte în atac'', a adăugat el.

Noul tehnician nu a vrut totuși să precizeze ce aspecte ar fi de ameliorat.

''Vom vedea de-a lungul timpului. În fotbal, trebuie întotdeauna să continui să avansezi, dacă nu avansezi, o iei înapoi. Dar este o chestiunile progresivă și vom vedea pas cu pas ce va fi'', a spus fostul antrenor al lui Athletic Bilbao (2003-2005, apoi 2013-2017).

''A spune ce putem îmbunătăți este un subiect periculos și nu pot decât să fiu recunoscător pentru ceea ce a reușit să facă predecesorul meu Luis Enrique, care este un mare antrenor. Am ideea mea despre ceea ce se poate face, nu neapărat mai bine, ci într-o altă manieră'', a conchis el.

AGERPRES (editor: Teodora Oprea, editor online: Gabriela Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…