Gabriel Oprea va fi audiat ca martor în dosarul de corupție al fostului primar Neculai Onțanu

Gabriel Oprea va fi audiat ca martor în dosarul de corupție al fostului primar Neculai Onțanu

Curtea de Apel București a decis marți ca fostul vicepremier Gabriel Oprea să fie audiat, în calitate de martor, în dosarul în care Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, este judecat pentru luare de mită.

Audierea lui Gabriel Oprea a fost cerută de avocații inculpaților din acest dosar, inclusiv de cei care îl apără pe Onțanu, la primul termen pe fond al procesului, desfășurat marți la Curtea de Apel București.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 15 noiembrie.

Neculai Onțanu a fost trimis în judecată în iunie 2016 de DNA sub acuzația că, în perioada 2006 — 2007, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza Sectorului 2.

În dosar au mai fost deferiți justiției Toma Șutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Loredana Radu și Aurel Radu.

Neculai Onțanu este acuzat că a pretins și primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din Sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu.

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria Sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a și fost ridicat.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale