Galaţi: Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos", Lucian Georgescu, renunţă la candidatura pe lista PSD pentru parlamentare

Galaţi: Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos", Lucian Georgescu, renunţă la candidatura pe lista PSD pentru parlamentare

Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, Lucian Georgescu, aflat pe poziţia a cincea pe lista PSD la Camera Deputaţilor, a anunţat, marţi, printr-un comunicat postat pe pagina sa publică de Facebook, că renunţă la candidatura la alegerile parlamentare.

"În urma unei largi consultări cu echipa de conducere din Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galaţi, am luat decizia să renunţ la candidatura pentru alegerile parlamentare din partea PSD. Am avut în vedere responsabilităţile complexe de management şi strategia de dezvoltare a universităţii, care necesită prezenţa efectivă a rectorului în Galaţi. Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galaţi îşi reiterează intenţia de a se implica plenar în dezvoltarea comunităţii locale, judeţene, regionale şi naţionale, fiind o componentă de bază a acesteia, prin aportul ştiinţific, tehnic şi de inovare, aşa cum se întâmplă în întreaga lume. Rolul universităţii este, pretutindeni în lume, unul major, care creează plusvaloare comunităţii şi trebuie apreciat ca atare", a declarat Lucian Georgescu.

Lucian Georgescu, care a fost şi ministru al Cercetării şi Inovării în 2017, ocupa locul al cincilea pe lista PSD Galaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, la Camera Deputaţilor.

În mandatul 2016 - 2020, PSD Galaţi a obţinut două mandate de senator şi cinci de deputat.

Judeţul Galaţi are patru funcţii de senator şi nouă de deputat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR