Garda de Coastă: Trei bărbați cercetați pentru călăuzirea a 154 de migranți pe Marea Neagră - arestați preventiv

Garda de Coastă: Trei bărbați cercetați pentru călăuzirea a 154 de migranți pe Marea Neagră - arestați preventiv

Trei bărbați cercetați pentru călăuzirea a 154 de migranți pe Marea Neagră, un turc, un irakian și un iranian, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, a anunțat, luni, Garda de Coastă.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, arestarea preventivă a celor trei a fost dispusă în urmă cu o zi de un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanța, la propunerea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În paralel, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările în cazul ambarcațiunii suspecte interceptate în Marea Neagră pe 12 septembrie, la bordul căreia se aflau 154 de migranți originari din Iran și Irak.

"După declanșarea procedurilor specifice de escortare a ambarcațiunii în Portul Midia, unde au fost desfășurate activități de debarcare, triere și evaluare medicală a celor 157 de persoane, alături de celelalte instituții implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă. În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că ambarcațiunea era condusă de cetățeanul iranian G.M., în vârstă de 32 ani, împreună cu cetățeanul turc Y.E. în vârstă de 27 de ani și cetățeanul irakian S.M. în vârstă de 20 de ani, care au plecat împreună cu grupul de migranți, în data de 12 septembrie 2017, dintr-un port situat pe coastele Turciei", se precizează în comunicat.

Conform aceleiași surse, la bordul ambarcațiunii se aflau 56 de copii și 98 adulți, care intenționau să ajungă în mod ilegal în România. Întregul grup de migranți a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.

Cele trei călăuze sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător și punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță.

"Pentru gestionarea evenimentului, alături de Garda de Coastă au participat în sistem integrat și reprezentanți ai următoarelor instituții: Instituția Prefectului Județului Constanța, Inspectoratul de Poliției al Județului Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, Direcția Județeană de Informații Constanța din cadrul Serviciului Român de Informații, Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea Constanța, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța, Autoritatea Navală Română", se mai menționează în comunicat.

AGERPRES / (AS — autor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...