Generalul din fruntea Armatei Poloniei: „Ne-am luat valizele cu bani și mergem, la dracu în praznic, în jurul lumii și încercăm să cumpărăm”

Generalul din fruntea Armatei Poloniei: „Ne-am luat valizele cu bani și mergem, la dracu în praznic, în jurul lumii și încercăm să cumpărăm”

"Nu este o chestiune de bani. Am bani. Am mulți bani", a declarat generalul Rajmund Andrzejczak, Șeful Statului Major General al Forţelor Armate poloneze. "Cel mai mare punct de fricţiune la nivel global este capacitatea industriei".

În cadrul unui interviu acordat Breaking Defense , pe 2 decembrie, cel mai înalt militar din Polonia trage câteva semnale de alarmă valabile nu doar pentru țara sa ci și pentru toate țările NATO și aliații lor din întreaga lume.

Deși războiul ruso-ucrainean a început de mai bine de nouă luni, economiile libere încă nu au reușit încă să treacă la o producție care să asigure necesarul în caz de război, este prima problemă pentru care se îngrijorează generalul polonez.

„Ne-am luat valizele cu bani și mergem, la dracu în praznic, în jurul lumii și încercăm să cumpărăm”, a declarat generalul Andrzejczak. „Știm că obiectivul strategic este de a sprijini Ucraina. Acesta este obiectivul strategic al statului, este misiunea principală care mi-a fost dată. Dar [din cauza] consecințelor și riscurilor pe care ni le-am asumat, unele depozite (poloneze – nota autorului) sunt goale”, a spus generalul Andrzejczak.

Polonia a trimis foarte mult armament și muniție în Ucraina, din această cauză stocurile sale ajungând la un nivel alarmant de scăzut.

Dar, Polonia este departe de a fi singura îngrijorată cu privire la stocurile sale, multe țări europene cautând echipamente similare. Andrzejczak nu a precizat exact care stocuri poloneze sunt la nivelul critic, dar a enumerat muniția, muniția ghidată de precizie și echipamentul de bază, drept nevoi critice pentru țara sa.

„Cel mai mare punct de fricțiune la nivel global este capacitatea industriei”, a spus el, apreciind că industriile de apărare din întreaga lume ar trebui să treacă într-un „ritm de producție semi-război” pentru a satisface cerințele. „Nu este o chestiune de bani. Am bani. Am mulți bani”, a spus generalul. „Serios, crede-mă, am [bani] mai mulți decât mi-aș fi putut imagina vreodată în viața mea.”

Este nevoie de o strategie cuprinzătoare, care să nu piardă nimic din vedere, pentru a învinge Rusia, consideră Andrzejczak, atingând a doua problemă extrem de importantă care ar trebui să preocupe nu doar instituțiile de stat, ci și societatea civilă.

Generalul polonez atrage atenția și asupra riscului tot mai mare de dezinformare din spațiul informațional, în special pe rețelele sociale.

Întrebat despre ce echipament are Polonia în vizor, Andrzejczak a renunțat să ofere detalii. „Nu este vorba despre jucării”, a spus el, adăugând că războiul din Ucraina arată că Polonia și partenerii săi NATO trebuie să gândească din multiple perspective pentru a învinge Rusia într-o lume, unde fiecare persoană are un smartphone, informația (și dezinformarea) putând fi partajată cu viteza fulgerului pe rețelele sociale, și unde chiar și micile drone hobby pot fi folosite pentru efecte mortale.

„Ceea ce ne lipsește și subliniez - și îmi terorizez ofițerii, dar și rog cu amabilitate pe oricine, [inclusiv] experți, grupuri de reflecție și instituții - este să se așeze și să vorbească mai mult despre strategie. Pentru că trebuie să fim siguri că strategia noastră este suficientă”, a spus el, adăugând că Polonia a finalizat recent o strategie de apărare clasificată, care în prezent trece prin procesul final de aprobare.

„Strategiei nu îi place Facebook, strategiei nu îi place Twitter și [alte] rețele sociale. Și trebuie să ne gândim de două ori: Ei bine, avem o strategie adecvată ca NATO, ca regiune, ca flanc, ca țară?”, a ridicat Andrzejczak un semn de întrebare asupra viabilității planului actual de contracarare a Rusiei, dar și reiterând pericolul dezinformării prezent, mai ales, pe rețelele sociale.

Apariția noilor tehnologii pe câmpul de luptă din Ucraina, a fost și ea abordată de generalul polonez.

În acest sens, Andrzejczak a spus că observatorii ar trebui să fie atenți să nu tragă concluzii greșite despre conflict și a făcut unele referiri la întrebuințarea tancurilor.

„Tancurile sunt întotdeauna bunuri necesare”, iar atunci când sunt combinate cu „noile tehnologii precum cibernetica, spațiul, loviturile cu rază lungă de acțiune, inteligența artificială”, ele pot oferi „o superioritate copleșitoare”, a spus el.

Generalul Andrzejczak este un bun cunoscător al armei tancuri, fiind absolvent al Academiei Forțelor Blindate din Poznan. Polonia a semnat, în 2022, contracte pentru achiziția unui număr impresionant tancuri - un total de 1.250 (250 de M1A2 Abrams din SUA și 1.000 de K2 ”Black Panther” din Coreea de Sud).

Generalul Andrzejczak avertizează că tehnica de luptă rusească nu este uzată moral, iar eșecurile forțelor Moscovei țin mai mult de organizare. Deci pericolul rămâne, dacă Rusia va reuși să învețe din greșeli.

Pierderile Rusiei în Ucraina nu se datorează unui deficit tehnologic, a spus Andrzejczak, ci le-a atribuit eșecurilor Rusiei în integrarea forțelor, folosirea informațiilor și în modul de conducere. Chiar dacă are o armată mult mai mare și mai avansată decât Ucraina, Rusia s-a luptat în primele zile ale războiului să-și sincronizeze forțele aeriene și terestre, a acumulat eșecuri de logistică jenante și a pierdut mulți generali, uciși în acțiune după au fost nevoiți să ajungă în primele linii pentru a atenua eșecurile de comandă și control, a spus el.

Pe de altă parte, Ucraina se pregătea, încă din 2014, pentru agresiunea rusă, liderii săi militari de vârf făcând o „treabă extraordinară”, pregătind ofițeri și subofițeri pentru operații întrunite (joint operations), iar liderii politici acționând la un înalt nivel în contracararea propagandei ruse pe rețelele sociale, a spus Andrzejczak.

„Cred că [generalul Valeri] Gherasimov pregătea armata pentru o operațiune complet diferită”, a precizat Andrzejczak, referindu-se la Șeful Statului Major General al Forţelor Armate ruse.

SURSA: defenseromania.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...