George Clooney și soția, evacuați din Franța din cauza incendiilor devastatoare
Flăcările violente care au cuprins sudul Franței au forțat familia Clooney să se evacueze din proprietatea lor situată în Brignoles, în regiunea Provence-Alpes-Côte d'Azur. Decizia a fost luată după ce incendiile s-au extins periculos de aproape de reședință, lăsând actorul incert cu privire la soarta casei lor.
Într-un mesaj transmis primarului din Brignoles, Didier Bremond, și făcut public ulterior prin intermediul agentului de presă al actorului către Reuters , George Clooney a subliniat că prioritatea sa nu este doar locuința, ci și bunăstarea locuitorilor din comunitatea unde familia sa s-a stabilit de câțiva ani.
„Dragă Didier. În acest moment nu avem nicio idee dacă frumoasa noastră casă va reuși să treacă cu bine peste acest moment teribil și, pe măsură ce evacuăm reședința din Brignoles, dorim să subliniem două lucruri”, a scris actorul.
George Clooney și soția sa, avocata Amal Clooney, și-au reafirmat angajamentul față de oraș și cetățenii săi, indiferent de amploarea distrugerilor provocate de incendii.
În primul rând, sperăm că tu și locuitorii orașului nostru sunteți în siguranță și, în al doilea rând, Amal și cu mine ne angajăm să ne asigurăm că, orice s-ar întâmpla cu satul nostru, facem parte din această comunitate și vom contribui la refacerea ei. Iubim Brignoles și îi iubim pe prietenii noștri care locuiesc acolo.
– George Clooney
Amal şi George Clooney au părăsit proprietatea din sudul Franţei din cauza incendiilor. FOTO: arhivă
Familia Clooney și-a stabilit reședința în Brignoles în 2021, când a achiziționat o proprietate vastă, evaluată la aproximativ 9 milioane de euro la momentul respectiv, situată în mijlocul unei podgorii. De la mutarea lor, actorul și soția sa, renumita avocată, s-au implicat activ în viața comunității locale. În semn al legăturii lor cu Franța, George și Amal Clooney, alături de gemenii lor, Alexander și Ella, în vârstă de nouă ani, au obținut cetățenia franceză în anul 2025.
Explorează subiectele:
