Germania: Anchetă privind un presupus spion egiptean care lucrează în serviciul de presă al cancelarului Angela Merkel

Germania: Anchetă privind un presupus spion egiptean care lucrează în serviciul de presă al cancelarului Angela Merkel

Poliţia germană a indicat joi că a deschis o anchetă cu privire la un presupus spion egiptean care lucrează pentru serviciul de presă al cancelarului german Angela Merkel, relatează AFP.

Bărbatul este suspectat că ''a lucrat ani întregi pentru un serviciu de informaţii egiptean'', a subliniat într-un raport serviciul de informaţii interne german, precizând că ancheta deschisă în decembrie 2019 continuă şi în prezent. Acesta nu a dat informaţii cu privire la identitatea suspectului sau unde se află în ultimele luni, vorbind doar despre ''măsurile'' luate de poliţie împotriva sa.

Potrivit cotidianului german Bild, bărbatul este funcţionar public ''de grad intermediar'', fiind ierarhic la un nivel mai înalt decât începătorii, dar nu are funcţie de răspundere în domeniu.

El a lucrat în special pentru serviciul de vizite al centrului de presă federal german, Bundespresseamt, un serviciu responsabil în special de comunicarea cu privire la activităţile cancelariei. Prin urmare, acest caz este foarte jenant pentru Angela Merkel, notează AFP.

Presupusul spion era în special responsabil de primirea vizitatorilor. Potrivit Bild, el ar fi putut, în special, să monitorizeze pe această cale jurnalişti egipteni.

Conform raportului Serviciului de informaţii interne german, atât serviciul egiptean de spionaj extern (GIS), cât şi serviciul său de informaţii interne (NSS) sunt active în Germania.

Obiectivul lor este, în special, colectarea de informaţii despre opozanţii regimului egiptean al preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi care locuiesc în ţară. Şi în special despre simpatizanţii confreriei Frăţiei Musulmanilor, interzisă din 2013 în Egipt.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți și voi la ce nivel se discută acum între SUA și China...

2 Putin pierde cel mai bizar război din ultimii 150 de ani. Focul s-a întors în Rusia

3 Așa o fi? / Noi pe cine credem?

4 AUDIO Reacția lui Donald Trump, în Air Force One, când a fost întrebat de reducerea forțelor americane din România

5 Afirmația bizară făcută de Trump despre „oamenii frumoși”, în timpul unui discurs incoerent, la baza navală Yokosuka din Japonia