Germania doreşte 'un parteneriat strâns' cu Polonia 'înstrăinată'

Germania doreşte 'un parteneriat strâns' cu Polonia 'înstrăinată'

Noul şef al diplomaţiei germane, Heiko Maas, şi-a început vineri vizita în Polonia, a doua sa vizită oficială într-o ţară străină în noua sa calitate, în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile slăbite dintre cei doi vecini din cadrul Uniunii Europene (UE), informează dpa.

Maas are programată o întrevedere cu preşedintele polonez Andrzej Duda, cu premierul Mateusz Morawiecki şi cu omologul său Jacek Czaputowicz. Aceasta este a doua sa vizită oficială după cea la Paris, unde s-a deplasat miercuri, imediat după ce a preluat mandatul de ministru al afacerilor externe.

'Europa nu poate fi concepută fără o reconciliere şi prietenie între Germania şi Polonia. Prin urmare, avem o responsabilitate comună pentru menţinerea Europei unite', a declarat Mass cu prilejul noii sale vizite.

Se aşteaptă ca negocierile să se concentreze pe modul în care Germania, Polonia şi Franţa pot conlucra pentru a face ca Europa să avanseze.

Discuţiile pe care Heiko Maas le-a avut la Paris cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian s-au axat pe reforma UE, ca parte a agendei ambiţioase a preşedintelui francez Emmanuel Macron de a îmbunătăţi integrarea în zona euro.

'Pledăm pentru un parteneriat mai strâns cu Polonia, în pofida perspectivelor diferite pe care ţările noastre le au în unele domenii', a declarat Maas.

Şeful diplomaţiei germane s-a referit la divergenţele actuale între Polonia şi celelalte ţări din UE cu privire la reforma sistemului judiciar polonez, reformă care în opinia Bruxellesului şi a Berlinului constituie un atac contra independenţei justiţiei, şi la controversata lege poloneză privind Holocaustul, act normativ ce a iritat foarte tare Berlinul.

La rândul său, Varşovia a criticat-o pe Angela Merkel pentru politicile sale liberale privind refugiaţii, pentru planul de a-i distribui pe solicitanţii de azil pe întreg teritoriul UE, precum şi pentru planificatul gazoduct care să ajungă din Rusia până în Germania ocolind Polonia.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

5 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă