Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Gheorghe Dincă a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal. Decizia a fost dată în primă instanță și nu este definitivă. Dincă poate face apel.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru omor, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

Sentința de vineri a fost dată de Tribunalul Olt .

Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, au explicat juriștii consultați de G4Media.

Dincă trebuie, de asemenea, să plătească 700.000 de euro pentru familiile victimelor.

La 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul „Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal. Dincă se află în Penitenciarul Craiova.

Ce spun procurorii DIICOT. Cum și-a transformat Dincă locuința într-o ”închisoare din care nimeni nu ar fi putut scăpa”

Gheorghe Dincă şi-a transformat locuinţa din Caracal într-o adevărată închisoare, asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa, fiind prevăzută cu geamuri astupate, o temniţă în beci iar în dormitor şi-a amenajat un pat de fier, sudat în perete şi prevăzut cu un lanţ metalic, folosit pentru imobilizarea victimelor, se arată în rechizitoriul întocmit de DIICOT, transmite Agerpres.

Înainte de a planifica răpirile, Gheorghe Dincă, după întoarcerea în Italia, căuta o femeie alături de care să se mute din Caracal la munte. În anii 2017 – 2019, Dincă a luat hotărârea să vândă casa şi să se stabilească în altă zonă a ţării, „devenind din ce în ce mai interesat de ideea găsirii unei femei de vârstă apropiată cu care să îşi refacă viaţa, departe de Caracal”.

Anunțuri matrimoniale

Astfel, în luna octombrie 2017, el şi-a achiziţionat un autoturism marca Renault Megane, fără ca ceilalţi membri ai familei sale să ştie, a postat un anunţ de vânzare a casei, şi-a achiziţionat un laptop pe care a efectuat căutări privind vânzarea de terenuri, construcţia de case simple şi bordeie şi a apelat la o firmă specializată pentru confecţionarea unor anunţuri matrimoniale – de tip flyer – pe care le-a postat în deplasările sale prin ţară, în vederea găsirii persoanei potrivite.

„Doresc să cunosc o persoană de sex feminin serioasă şi fără obligaţii, să locuiască cu mine şi să ne mutăm la munte. Sunt pensionat de curând şi doresc să-mi petrec restul vieţii lângă o doamnă gospodină. Deţin autoturism şi mi-ar place să călătorim prin ţară. Locuiesc la casă, în Caracal – tel (…)”, era anunţul postat de Dincă.

„Încercările sale de a stabili o relaţie de concubinaj au avut la bază tot premisa cumpărării cu bani a afecţiunii, aşa cum reiese şi din însemnările olografe identificate în locuinţa inculpatului din care reiese modul cum acesta încerca să stabilească o legătură cu o femeie (persoană rămasă neidentificată), prin oferirea sumei de 150 euro, destinată achiziţionării de haine fetiţei preşcolare a acesteia, instruind mama unde şi cum să se vadă, iar apoi cum să rupă mărunt bileţelul respectiv, pentru că nu doreşte să îi facă probleme în familie”, spun procurorii.

Dincă a pierdut însă orice respect pentru femei, ele devenind pentru el simple obiecte de satisfacere a plăcerilor sexuale.

„Cu o sexualitate exacerbată pentru vârsta sa (constatată cu ocazia expertizei psihiatrice şi a analizei comportamentale), preocupat până la obsesie de propria virilitate şi convins de efectul stimulant al sexului oral, inculpatul Dincă Gheorghe a pierdut orice respect pentru femeie ca individ, aceasta devenind, în mentalul său, un simplu obiect de satisfacere a plăcerilor sexuale. În momentele de relaxare bahică cu prietenii, discuţiile iniţiate de inculpat se refereau preponderent la sexul opus, povestirile cu tentă erotico-pornografică consolidând geneza planului final al inculpatului de satisfacere sexuală conform propriului scenariu, în condiţiile şi termenii doriţi, în care femeia să fie incapabilă să îl refuze ori să se opună”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Două încăperi transformate în temnițe

Gheorghe Dincă şi-a transformat locuinţa din Caracal într-o adevărată închisoare, asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa, fiind prevăzută cu geamuri astupate, o temniţă în beci iar în dormitor şi-a amenajat un pat de fier, sudat în perete şi prevăzut cu un lanţ metalic, folosit pentru imobilizarea victimelor.

„Trecând de la scenariu la punerea în practică a acestuia, inculpatul Dincă Gheorghe şi-a transformat şi curtea într-un loc de depozitare de-a valma a unei cantităţi impresionante de deşeuri (fiare, plastic, haine şi obiecte vechi etc.) iar propria locuinţă, într-o adevărată închisoare, asupra căreia deţinea controlul absolut şi din care nimeni nu ar fi putut scăpa fără voia sa. Astfel, toate geamurile locuinţei (o construcţie nefinalizată aferentă vechii case părinteşti a inculpatului) au fost astupate cu cărămizi tip BCA şi bucăţi de OSB şi polistiren expandat, iar spaţiile rămase au fost astupate cu spumă poliuretanică. În camera amenajată ca dormitor, aflată la parterul imobilului, inculpatul Dincă Gheorghe şi-a confecţionat, la o înălţime adecvată, un pat cu un cadru din fier beton, pe care apoi l-a sudat în perete, astfel încât să nu poată fi mişcat/dislocat şi care să îi permită întreţinerea raportului sexual cu victima, prin utilizarea unei perne aşezate sub posteriorul acesteia. La jumătatea acestui pat, pe sub cadrul metalic, a montat o bucată de fier beton şi a executat la capetele acestei bucăţi două bucle, concepute pentru a servi drept suport de prindere a unui lanţ metalic de circa 130 cm lungime, folosit la imobilizarea victimei”, se arată în rechizitoriu.

De asemenea, dormitorul lui Dincă era prevăzut cu o uşă de acces înspre curte, confecţionată din lemn, cu 9 ochiuri de geam opace, dintre acestea unul singur, situat pe centru, din sticlă transparentă. Pe peretele opus acestei uşi mai exista o uşă confecţionată din OSB, care dădea spre o altă încăpere a casei.

În plus, Dincă şi-a transformat şi autoturismul într-o veritabilă „capcană” din care, odată urcată pe bancheta din spate, victima nu mai avea vreo posibilitate să scape ori să ceară ajutor: blocarea portierelor era la dispoziţia exclusivă a şoferului prin acţionarea unui buton aflat în partea din faţă a autovehiculului, iar sistemul de deschidere a geamurilor acestora fusese anihilat în mod deliberat de către acesta.

Pe de altă parte, Dincă a amenajat sub locuinţa sa o „temniţă”, prevăzută cu trei belciuge de fier, sudate în zidul beciului, precum şi bare metalice.

„Totodată (excluzând ca neverosimilă explicaţia construirii unui adăpost antiatomic sub locuinţă, în lipsa oricăror altor indicii ale unui asemenea adăpost – sursă de iluminat, spaţiu de depozitare, provizii), prin modificarea rampei fostului atelier auto, inculpatul şi-a creat un gen de ‘temniţă’, prevăzută cu un butoi din material plastic, îngropat şi zidit în ciment, ce pare a avea destinaţia de toaletă, o podea din lemn pe care s-au descoperit resturile vechi ale unei pilote cu destinaţia posibilă de loc de dormit şi 3 belciuge de fier, sudate în zidul beciului, două aferente unei bare metalice sudate de o parte şi de alta a capătului patului improvizat (podeaua de lemn) şi un al treilea (mai mare) în apropierea butoiului de plastic”, notează procurorii.

Cod de comunicare cu puținii apropiați

Anchetatorii spun că Dincă trăia aproape izolat în propria curte şi impusese celor apropiaţi un cod de comunicare care să-i permită de la distanţă să ştie cine îl caută, fără a fi nevoit să se deplaseze până la poartă.

El le-a impus cunoscuţilor săi, Ştefan Risipiţeanu, Victor Mieilă, zis „Vică”, şi George Măceşanu, zis „Cavalu”, să bată de trei ori la rând în porţile metalice, acestea fiind singurele persoane care cunoşteau şi foloseau acest mod de comunicare cu Dincă.

DIICOT l-a trimis în judecată pe Gheorghe Dincă pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre, el fiind acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Recucerirea Insulei Șerpilor de către Rusia - consecințe majore pentru România care poate deveni furnizor energetic inclusiv pentru Europa de Est

2 VIDEO O întreagă formație de atac a armatei ruse a fost distrusă după ce a intrat într-un câmp minat

3 Cum a devenit interlopul Calu proxenetul șef din Tenerife. O fostă membră PRM, colegă de dosar

4 Șansele tancurilor rusești în fața celebrelor blindate americane M1 Abrams, care ar putea ajunge în Ucraina

5 Rușii sună să se predea, înainte de a ajunge pe front. Trimiși la război fără antrenament și fără mâncare: mărturii din prima linie