Gloria și declinul stațiunii Mamaia: refugiul regilor ajuns o ruină după război

Odată cu încheierea Primului Război Mondial, întreaga Europă încerca să își regăsească ritmul firesc, iar Dobrogea ieșea cu greu de sub amprenta distrugerilor. După retragerea trupelor de ocupație bulgaro-germane, administrația autohtonă s-a reorganizat, iar primarul liberal al Constanței, Virgil Andronescu, a preluat frâiele comunității. Dincolo de nevoile urgente de hrană, utilități și educație, edilul a pus pe picioare și stațiunea Mamaia, relansată oficial în anul 1920. Deși primul pavilion destinat băilor a fost mistuit de flăcări, acest incident a deschis drumul către o eră dominată de elita regală a țării.

Punctul de plecare al acestei schimbări a fost cedarea vechii reședințe de la malul mării. Clădirea care adăpostește astăzi Tribunalul Constanța fusese folosită de Regele Carol I și Regina Elisabeta, ce poposeau adesea acolo primăvara, admirând portul de pe terasă. Devastată însă în anii războiului în timp ce a servit drept sediu al Comandamentului german, proprietatea a devenit de nelocuit. Astfel, în anul 1922, în cursul unei întâlniri găzduite de Hotelul Palas între Regele Ferdinand, primarul Virgil Andronescu și reprezentanți ai guvernului, s-a agreat ca fostul palat din municipiu să revină Ministerului Justiției, iar suveranilor să le fie oferită o parcelă generoasă pe litoral.

Transferul oficial s-a parafat pe 5 decembrie 1924, când municipalitatea a donat Coroanei o suprafață de 34.968 de metri pătrați, amplasată pe plaja din Mamaia, în vecinătatea parcului comunal I.C. Brătianu.

„Pătrunși de adânc respect și admirațiune către Făuritorii României Mari, către adevărații Părinți ai Patriei, păstrând neștearsă în sufletul constănțenilor amintirea zilelor grele, când dușmanul cotropitor călcase peste zidurile Constanței, când toată încurajarea și speranța zilelor fericire veneau de la Auguștii noștri Suverani, (...) decide să roage pe Majestatea Sa Regele Ferdinand I și pe Majestatea Sa Regina Maria, a primi ca donație terenul în suprafață de 34.968 mp, aflat pe plaja Mamaia lângă parcul comunal I.C. Brătianu, ca loc destinat pentru castelul de vară al Majestăților Lor și cu drept de proprietate absolută și personală.“
— Consiliul Local al Municipiului Constanța

O reședință diafană și temerile presei constănțene

Lucrările la palat au debutat în 1924, în paralel cu ridicarea domeniului de la Balcic. Spre deosebire de intimitatea vilei din Cadrilater, Mamaia a fost gândită ca o reședință amplă pentru întreaga familie. Proiectul i-a revenit arhitectului italian Mario Stoppa — recunoscut pentru Biserica Italiană din Capitală și reședința familiei Știrbei din Brașov —, asistat ulterior de Constantin Dobrescu. La cererea expresă a Reginei Maria, care își dorea o clădire aerisită, integrată mediului marin, edificiul a fuzionat elemente balcanice și mediteraneene, fiind dotat cu terase și un foișor-turn. Imobilul cuprindea 16 încăperi la demisol (bucătărie și camere de serviciu), 14 la parter și alte șapte la mansardă, unde a fost amenajat spațiul principelui Mihai. Meșterii lemnari au fost aduși din Boian, Cernăuți, pentru acoperiș și tâmplărie.

Presa locală conștientiza deja potențialul uriaș al noii zone. În 1925, publicația constănțeană „Dacia” anticipa declinul balnear al municipiului în fața stațiunii din nord:

„Nu încape îndoială că într’un viitor, mai mult sau mai puțin apropiat, palatul regal ce se construește la Mamaia va fi acela care va da lovitura de grație orașului Constanța considerat ca stațiune balneară. Suntem, prin urmare, îndrituiți să ne întrebăm, ce va deveni ea atunci când în jurul conacului regesc se vor construi la Mamaia hoteluri, pensiuni, vile, restaurante? Terenul este cât se poate de propriu. Plaja întinsă va da naștere unui loc monden de întâlnire și întrucât Constanța nu va oferi nimic excepţional,este natural ca ea să decadă în situația unui simplu punct de trecere pentru Techirghiol și Mamaia.“
— Ziarul „Dacia”, 1925

În 1926, lucrările erau aproape finalizate, moment consemnat inclusiv de ministrul plenipotențiar al SUA, sosit într-un tur oficial: diplomatul nota către Washington că la Cazinou se juca baccarat, iar Mamaia mirosea a nămol, fiind locul unde suverana își clădea reședința. Ridicarea castelului a stârnit un adevărat salt imobiliar. Dorința elitei bucureștene de a avea o casă la mare a obligat Primăria să reglementeze urbanismul și să scoată la vânzare parcelele libere la prețul de 600 de lei metrul pătrat.

Doliu regal și refugiul „Cara Dalga”

Regele Ferdinand s-a stins din viață la 20 iulie 1927, după ce apucase să vadă șantierul o singură dată, declarându-se încântat în fața generalului Angelescu, coordonatorul proiectului. Îndurerată, Regina Maria i-a dăruit palatul principesei-mamă Elena și micului Rege Mihai, pentru a-i alina acesteia suferințele cauzate de căsnicia eșuată cu viitorul Carol al II-lea. Pentru sine, suverana a reținut doar 2.780 de metri pătrați, unde a ridicat „Cara Dalga” (Valul Negru), cunoscută mai târziu ca fostul „Club Orient”, un refugiu împărțit cu fiica sa, Ileana.

Principesa Ileana ieșea deseori pe mare la bordul ambarcațiunii „Isprava”, sfințită în portul Constanța. Farmecul acestui cămin retras a fost descris chiar de suverană:

„Scumpa casă albă, mică și simplă, dar deschisă tuturor celor ce bat la ușă. Nu e un castel, nici un palat, ci o simplă locuință în culoarea zăpezii, unde domnește armonia completă. Adorat refugiu, clădit cu totul după gustul meu, simplu, rustic, nu poți ajunge la el decât pe jos. Dar marea se sparge pe terase. Nu marea copilăriei mele, nu marea Tatei, dar Marea Neagră, care nu e neagră, ci albastră și câte o dată verde, culoarea speranței. Și în serile când luna argintează locașul nostru alb, ea și cu mine pe pridvorul ce pare că atârnă peste apă și ascultăm eternul cântec al valurilor.“
— Regina Maria a României

Inaugurarea din vara anului 1927 a fost lipsită de fast din cauza doliului de la Curte. Cronicile vremii aminteau sosirea la ora 7:30 a trenului regal, din care au coborât M.S. Regele Mihai I și Principesa mamă Elena, fiind întâmpinați de prefectul Radu Roșculeț, primarul Francisc Sachetti și autoritățile militare, în acordurile de onoare ale Regimentului 34.

Vacanțele viitorilor monarhi și vânzarea către armată

Până în 1932, Mamaia a fost cartierul general de vacanță al micii familii regale. Fotografiile păstrate surprind clipe unice: copilul-rege Mihai alergând pe plajă alături de vărul său, viitorul principe Philip al Marii Britanii. Tot acolo s-a produs și primul său contact cu volanul, la doar 7-8 ani, când — profitând de neatenția șoferului care lăsase cheile în contact — s-a urcat în mașină și a izbit-o într-o dună de nisip, scăpând nevătămat și iertat rapid de mama îngrozită, conform istoricului Delia Cornea.

În 1935, Principesa Elena a înstrăinat Palatul Regal către Flotila de Hidroaviație pentru 27.000 de lei, achiziționând cu aceste fonduri celebra Vila Sparta din Florența. În acei ani, baza aviatică era condusă de căpitanul Constantin Negru, a cărui fiică, Anca Theodora Popp, evoca o stațiune aerisită, cu întinderi uriașe de nisip, toboganele de la „Ciupercă”, pateurile calde de la Cazinou și apariția primelor fundații ale Hotelului Rex, înainte ca tatăl său să își piardă viața în 1938, într-un accident aviatic pe mare.

Mamaia a continuat să fie susținută și de Regele Carol al II-lea, care a organizat aici, între 5 și 30 iulie 1934, a treia jamboree cercetășească națională, reunind sub corturi tineri din Franța, Cehoslovacia, Olanda, Ungaria și Turcia, alături de fiul său Mihai.

Cazinoul, viața boemă și arhitectura modernă

Stațiunea atrăgea miniștri, diplomați și elita economică, reuniți cu precădere în august pentru Ziua Marinei și serbarea onomasticii principelui Nicolae. Pentru a răspunde acestui flux, oamenii de afaceri constănțeni Jacob Aristide și Gheorghe Timiraș au investit 10 milioane de lei în reconstrucția grandioasă a Cazinoului din Mamaia, inaugurat pe locul fostului pavilion din 1906, alături de o pasarelă maritimă lungă de 130 de metri, deschisă oficial la 15 august 1935 în prezența regelui.

„Renumele stațiunii îl face însă grandiosul său cazinou. Deşi de curând isprăvit, faima lui s-a răspândit totuşi repede, încât mulţi dintre vizitatorii care trec pe la Mamaia vin deseori numai ca să-i vadă cazinoul. În construcţia sa, cât şi a anexelor sale destinate băilor de mare, s-ar putea spune că modernismul şi-a spus ultimul său cuvânt. În dreapta și stânga cazinoului se întind ca nişte uriaşe braţe, ce parcă vor să cuprindă marea, şirurile celor 600 de cabine individuale, aşezate în două etaje, cu intrări având aspectul unor pontice napolitane. Câte două săli mari pentru duşuri, cu mozaic pe jos si cu plăci de porțelan pe pereți, stau la dispoziția vilegiaturiștilor. În faţa fiecărui şir de cabine se întinde câte un patio spaniolesc, cu covoare de iarbă şi flori şi cu câte un bazin în care fântâni lasă să cadă şuşotind şuviţe de apă cristalină.“
— „Ziarul științelor și călătoriilor”, 1937

Publicația adăuga detalii despre complexul exterior:

„Terasa cea mai de sus este acoperită de o uriaşă platformă de beton, susținută de grațioase colonade tot de beton. Această terasă, mai ales, este necontenit plină de lume care, dimineața, oferă privitorului aspectul încântător al costumelor de bae multicolore, croite în formele cele mai variate, iar seara spectacolul tot atât de armonios al toaletelor elegante scornite de ultima modă. Ultima terasă, care este şi cea mai mare, este străjuită deoparte şi de cealaltă de două obeliscuri înalte şi svelte, terminate prin câte o mică platformă, de care atârnă globuri electrice cari o luminează feeric.“
— „Ziarul științelor și călătoriilor”, 1937

Tot în 1935 a apărut „Casa Vapor” pe malul lacului Siutghiol, oferind un restaurant pe terase, magazine, garderobe, dar și hangare și ateliere destinate bărcilor. În paralel, a fost construit primul bloc rezidențial de vacanță — Vila Edilitatea, actualul Hotel Albatros —, conceput de arhitectul C.I. Roșu pentru o societate bucureșteană, dispunând de cinci etaje, terase mari și garsoniere promovate intens în ziarul „Dimineața” ca oportunități rare de investiție (între 150.000 și 500.000 de lei).

Istoricul Cristian Cealera amintește că puținele vile cochete din anii '30 care mai supraviețuiesc pe bulevard aparțineau avocaților, funcționarilor și medicilor bucureșteni. Printre ele se numără și proprietatea ridicată de Mario Stoppa pentru prințul Barbu A. Știrbei, care însă nu a apucat să locuiască în ea, plecând în exil în 1930 odată cu restaurația carlistă.

Hotelul Rex și emanciparea modernă

Apogeul luxului a fost marcat în 1936 prin inaugurarea Hotelului Rex, pe 15 august, în prezența lui Carol al II-lea, la inițiativa căruia fusese realizat de arhitectul George Matei Cantacuzino. Rex devenise epicentrul politic și monden, dând naștere glumei de epocă potrivit căreia pe plaja sa puteai vedea „tot guvernul dezbrăcat”. Publicația financiară „Argus” îl elogia:

„Datorită, în bună parte sugestiilor M. S. Regelui, administraţia căilor ferate a realizat, la Mamaia, un hotel care se va putea număra printre cele mai reuşite palasuri din Europa, înzestrat cu cel mai modern confort. Prevăzut cu utilajul cel mai perfecţionat, acest hotel va corespunde, cu prisosinţă atât înaltului gând regal, cât şi scopului pentru care a fost creat. Interioarele lui Rex sunt realizate, începând de la vestibulul de primire, trecând prin saloane, restaurante şi baruri şi terminând cu cochetele camere şi băi particulare, după cel mai autentic bun gust. O adevărată uzină, cu bucătării electrice, camere frigorifice, fabrică proprie de ghiaţă şi apă gazoasă, bolere, etc., asigură buna funcţionare a acestei adevărate industrii hoteliere. Nu au fost uitate nici distracţiile, pentru reuşita cărora s-au amenajat terenuri speciale, cu profesori de înot, pescuit, tenis, volleyball, etc. Opera realizată la Mamaia şi pentru reuşita căreia merită laude neprecupeţite de ing. I. Apostolescu, directorul administrativ al căilor ferate, care, personal, a supraveghiat totul, prezintă o importanţă nu numai naţională, ci şi economică, având în vedere că o întreagă regiune va prospera, de pe urma instituţiunei creiate cu atâtea sacrificii.“
— Publicația „Argus”

Mamaia interbelică forfotea de schimbări de moravuri: băile administrate de frații Moscu ofereau dușuri cu apă din Siutghiol la 15 lei și restaurante non-stop, cu muzică clasică și fanfare militare. Șoselele erau parcurse de autoturisme Ford (marcă ce deținea reprezentanță în Piața Ovidiu) și Chrysler, vehicule atât de repezi încât gazetele le catalogau „ucidomobile”. Doamnele adoptaseră rochiile deasupra genunchilor și parfumul Chanel No. 5, scandalizând tradiționaliștii, iar bărbații purtau tunsori garçon inspirate de „Marele Gatsby”. Tot atunci, la inițiativa unor condeie vizionare precum tânărul arheolog Vasile Canarache, stațiunea a renunțat treptat la separarea strictă a plajelor pe sexe, deschizând calea băilor mixte pentru familii.

Amurgul adus de tancurile sovietice

Această lume cosmopolită a fost nimicită după 23 August 1944. Unitățile armatei sovietice intrate în Mamaia au rechiziționat clădirile somptuoase, supunându-le unei devastări sistematice. Revenită după ani pe meleagurile tinereții, arhiducesa Ileana de Austria a consemnat durerea de a găsi un peisaj irecognoscibil, marcat de ruine și nepăsare, episod redat în volumul său memorialistic:

„Am făcut o vizită pe minunata plajă de la Mamaia, pe care părinții mei construiseră o vilă frumoasă în stil italian. Acolo, pe când eram tânără, am organizat de câteva ori petreceri în zilele de 15 august, Ziua Marinei la noi. Prima dată nu am putut găsi locul, atâtea case apăruseră în jurul ei. Toate erau în ruină și, pe când umblam printre ele, am recunoscut deodată vila după forma ei. Și ea era tot o ruină. Sârmele și conductele fuseseră smulse din pereți, șemineele erau sparte în bucăți și din podelele pe care altădată pășeam ușor în timp ce dansam, creșteau acuma buruieni.“
— Principesa Ileana a României, „Trăiesc din nou”

Ulterior, sistematizarea agresivă din timpul regimului comunist a șters aproape definitiv urmele acestei epoci unice, îngropând sub blocuri și hoteluri standardizate mare parte din arhitectura care făcuse din Mamaia destinația favorită a Coroanei.

Explorează subiectele:

Mamaia Familia Regală istorie dobrogeană

Distribuie Distribuie Comentarii