Guvern: Monumentul "Aripi" de la Piața Presei va fi inaugurat pe 30 mai

Guvern: Monumentul "Aripi" de la Piața Presei va fi inaugurat pe 30 mai

Monumentul "Aripi" din Piața Presei Libere, dedicat luptătorilor din rezistența anticomunistă 1945 - 1989 din România și Basarabia, va fi inaugurat pe 30 mai în prezența unor personalități din țară și din străinătate, informează Executivul într-un comunicat transmis AGERPRES.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri normativele de cheltuieli pentru desfășurarea evenimentului, stabilind totodată că finanțarea cheltuielilor aferente se suportă din bugetul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989.

Conform comunicatului, la dezvelirea și sfințirea monumentului sunt invitați reprezentanți ai Comitetului de Conducere al INTER-ASSO, organizație internațională ce reprezintă foștii deținuți politici din Albania, Bosnia, Herțegovina, Cehia, Croația, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Slovacia și Slovenia.

Evenimentul are loc la inițiativa Fundației pentru Democrație, al cărei președinte este Emil Constantinescu, Primăriei București și Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 — 1989.

Potrivit sursei citate, monumentul "Aripi", dedicat luptei anticomuniste, este reprezentat sub forma a trei aripi realizate din oțel inoxidabil, cântărește peste 100 de tone și are o înălțime de peste 20 de metri. Autorul monumentului este sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deținut politic la Aiud.

Ințiativa construirii monumentului "Aripi" aparține Asociației Foștilor Deținuți, iar demararea efectivă a proiectului a început în 2003, în urma unui concurs de soluții organizat de Ministerul Culturii. Realizarea monumentului a durat foarte mult mai ales din cauza aspectelor tehnice implicate de un proiect de o asemenea anvergură, informează Executivul.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?