Guvern: Opt acţiuni de control şi documentare - finalizate de Corpul de Control al premierului

Guvern: Opt acţiuni de control şi documentare - finalizate de Corpul de Control al premierului

Corpul de Control al prim-ministrului a finalizat opt acţiuni de control şi documentare, a anunţat vineri un comunicat al Guvernului.

Acţiunile au fost derulate şi finalizate în perioada 4 noiembrie 2019 - 28 februarie 2020, respectiv în mandatul premierului Ludovic Orban, a precizat sursa citată.

Instituţiile la care au avut loc acţiunile Corpului de Control al premierului sunt: Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Transporturi Aeriene - TAROM S.A., Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, Ministerul Energiei, Metrorex S.A, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Societatea "Romaero" S.A., Institutul Geologic al României - I.G.R. Bucureşti - Institut de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei

Potrivit raportului de control, încheiat în urma controlului efectuat la TAROM, "au fost constatate aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, motiv pentru care actul de control a fost înaintat unităţii de parchet competentă, astfel că datele şi informaţiile care vizează constatarea săvârşirii unor posibile fapte de natură penală nu pot fi comunicate, fiind exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, în conformitate cu prevederile 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare".

"Flota TAROM SA era constituită, la data de 09.10.2019, dintr-un număr de 25 aeronave cu o vechime cuprinsă între 1-31 de ani. Reprezentanţii TAROM SA au concluzionat ca imobilizările dese şi prelungite pentru remedierea deficienţelor apărute în operarea aeronavelor de tip Boeing 737-300 şi ATR42/72 au avut un impact negativ atât asupra imaginii companiei, cât mai ales asupra rezultatelor financiare din operarea curselor regulate. TAROM SA a înregistrat pierderi anuale brute în fiecare dintre exerciţiile financiare aferente perioadei 2008-2018, iar în primele opt luni ale anului 2019 Compania a înregistrat pierdere brută, dar în primele opt luni ale anului 2019 s-a constatat o uşoară redresare a performanţelor economice ale Companiei. (...) Până la finalizarea verificărilor CCPM, contractul de leasing ("Leasing Agreement") care prevedea preluarea noilor aeronave ATR nu a fost încheiat de TAROM SA cu NORDIC AVIATION CAPITAL DAC, firma de leasing nominalizata în MoU încheiat în data de 21.06.2019. Din informaţiile/documentele puse la dispoziţia CCPM de reprezentanţii TAROM SA nu a reieşit în ce modalitate a fost selectată firma de leasing NORDIC AVIATION CAPITAL în vederea derulării operaţiunilor de leasing operaţional şi buy-back", relevă documentul publicat pe linkul http://s9.ro/1457 .

Controlul efectuat la TAROM a mai constatat, între altele, că la nivelul companiei a fost perpetuată situaţia provizoratului în administrarea companiei, aspect care a condus la situaţia ca, în perioada 1 octombrie 2017 - 31 octombrie 2019, în CA al TAROM SA sa fie numiţi 32 de administratori provizorii.

În aceeaşi perioadă, conducerea executivă a Companiei a fost asigurată de opt directori generali numiţi exclusiv pentru mandate provizorii, fluctuaţia de personal generând o instabilitate în ceea ce priveşte activitatea managerială a Companiei, care s-a desfăşurat în lipsa unui plan de management aprobat şi asumat care să asigure realizarea indicatorilor de performanţă financiari şi nefinanciari, cu consecinţe directe asupra situaţiei economico-financiare a Companiei, a mai constatat CCPM la TAROM.

Raportul arată că, în data de 10 octombrie 2019, din cele 42 de zboruri programate şi efectuate de aeronavele TAROM SA, 18 zboruri au înregistrat întârzieri (cuprinse între 5 şi 45 de minute), durata medie a "întârzierii la plecare" fiind de 16 minute, în perioada 7-13 octombrie 2019 nefiind înregistrate curse anulate. Cu privire la numărul parlamentarilor care au făcut parte din listele de pasageri ale curselor aeriene operate de Companie către Bucureşti la data de 10 octombrie 2019, din verificări a rezultat faptul că 5 parlamentari au făcut parte din aceste liste.

Raportul mai arată că la data de 28 octombrie 2019 Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a comunicat CCPM faptul că, în cursul anului 2019, reprezentanţii TAROM SA au notificat autorităţii trei situaţii privind încălcări de securitate.

Prima a reprezentat o eroare operaţională generată de resetarea softului utilizat pentru emiterea facturilor, investigaţia finalizându-se fără aplicarea de măsuri corective;

A doua a vizat dezvăluirea către presă a unei liste privind pasagerii unui zbor TAROM SA, prin fotografiere cu telefonul mobil a ecranului unei staţii de lucru, fiind afectate 22 de persoane (dintre care un demnitar-ministru); Cu privire la acest aspect, conform comunicatului postat pe site-ul ANSPDCP, investigaţia efectuată la TAROM SA s-a finalizat în data de 07.11.2019, iar în urma verificărilor s-a constatat că aceasta a încălcat prevederile art. 32 alin. (4) coroborat cu art. 32 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul General privind Protecţia Datelor şi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 95.194 lei, echivalentul a 20.000 EURO.

A treia notificare s-a referit la publicitatea itinerariului unor pasageri - persoane publice (demnitari - senatori/deputaţi), precum şi interogări ale unor baze de date, investigaţiile cu privire la acest incident fiind în curs de desfăşurare.

La Ministerul Energiei, CCPM a constatat că în Planul Naţional de Investiţii (PNI) au fost prevăzute 29 de investiţii, din care: două au fost finalizate, două sunt în curs de implementare şi 25 de investiţii au fost anulate, fără posibilitatea de a mai fi încheiate alte contracte cu beneficiarii investiţiilor prevăzute în plan.

"PNI se află în curs de implementare, derularea acestui program fiind afectată de modificarea următorilor parametri: lipsa posibilităţilor de finanţare a unor proiecte propuse, pe fondul deteriorării situaţiei financiare a unora dintre beneficiarii PNI (unii beneficiari PNI au intrat în procedura de insolvenţă, în perioada 2012 - 2018); modificarea structurii pieţei de energie şi cota de piaţă din ce în ce mai mare, revendicată de producătorii de energie din surse regenerabile, care a condus la renunţarea realizării unora dintre proiecte; dispariţia unor consumatori importanţi, în special din domeniul industriei chimice, ceea ce a determinat renunţarea realizării investiţiilor programate (de exemplu: proiecte de cogenerare). (...) La finalul perioadei de implementare a investiţiilor din PNI (anul 2020) nu vor fi utilizate toate fondurile acumulate în contul acestui plan, iar obiectivul urmărit, prevăzut în Aplicaţia României privind modernizarea sectorului energetic, va fi realizat parţial, respectiv un grad de execuţie al PNI de 58,17%", a constat raportul CCPM.

Acţiunea de control la Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti METROREX S.A. a vizat perioada 1 ianuarie 2011 - 31 august 2018 şi a avut ca scop atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţie a unor lucrări la "Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon. Tronsonul 1. Drumul Taberei - Universitate. LOT L1.1. - Secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Opera)".

În ceea ce priveşte derularea procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie a structurii de rezistenţă aferentă "Magistralei 5 - Drumul Taberei - Pantelimon. Tronsonul 1. Drumul Taberei - Universitate. LOT L1.1. - Secţiunea Râul Doamnei - Haşdeu (Opera)", CCPM a constatat, între altele, că "entitatea a cărei ofertă a fost declarată câştigătoare nu a respectat obligaţia prevăzută în documentaţia de atribuire, de a depune anumite formulare pentru toate categoriile de lucrări şi, totodată, informaţiile conţinute în formularele depuse, odata cu oferta, au fost discordante".

"Contractul încheiat la finalizarea procedurii de atribuire a fost modificat pe parcursul derulării sale, printr-un număr de 6 acte adiţionale şi 6 instrucţiuni. (...) METROREX S.A. a acordat executantului din alocări de la bugetul de stat, în cursul anului 2011, avansuri în patru tranşe, în sumă totală de 63.000.000 lei. S-a constatat faptul că nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. (2) din HG 264/2003, forma în vigoare în perioada respectivă, potrivit cărora, în cazul în care avansul din fonduri publice urma a fi virat în tranşe, acordarea unei noi tranşe putea fi făcută doar în condiţiile în care avansul acordat anterior ar fi fost justificat integral sau recuperat din sumele datorate. În condiţiile în care suma de 62.930.332,87 lei din valoarea totală a avansului acordat de METROREX S.A. nu a fost folosită conform destinaţiei prevăzute, autoritatea contractantă nu a calculat şi nu a perceput dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente perioadei în care resursele financiare au fost imobilizate, nerespectând obligaţia prevăzută la art. 7 alin. (2) din HG 264/2003, forma în vigoare în perioada respectivă. Din analiza documentelor puse la dispoziţia CCPM a reieşit faptul că au existat mai multe litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, în care executantul a formulat pretenţii, reprezentând contravaloarea unor lucrări suplimentare, penalitaţi de întârziere sau daune interese", mai relevă raportul CCPM încheiat în urma controlului efectuat la METROREX S.A.

La ROMAERO, până în luna septembrie 2019 nu a fost finalizată procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie (CA), reprezentanţii Ministerului Economiei încălcând dispoziţiile art. 64 alin. (3) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv încadrarea în termenul de finalizare a procedurii de 150 zile de la declanşarea acesteia (aprobata la data de 04.09.2017), relevă controlul CCPM realizat în perioada 1 ianuarie 2016 - 7 mai 2019.

"Numirea unor membri ai CA ROMAERO pe o perioadă de 4 ani, delegarea conducerii societăţii directorului general adjunct pe o perioadă de cel mult doi ani şi numirea, respectiv prelungirea mandatului directorului general al ROMAERO pe o perioadă mai mare de 4 luni, s-au realizat cu nerespectarea prevederilor OUG nr. 109/2011, cu modificările ulterioare. În perioada 04.06.2016-18.02.2019, Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) ROMAERO nu a aprobat şi încheiat contracte de mandat cu administratorii numiţi în CA, fiind încălcate dispoziţiile legale incidente. Până la data de 18.02.2019, CA al ROMAERO nu a stabilit criterii şi/sau indicatori de performanţă pentru directorul general, aşa cum s-a prevăzut în contractul de mandat, astfel încât activitatea acestuia să poată fi evaluată în funcţie de îndeplinirea acestora. Directorul general nu a întocmit şi prezentat CA rapoarte trimestriale privind execuţia mandatului său, în conformitate cu dispoziţiile art. 54 din OUG nr. 109/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile contractului de mandat. (...). La data prelungirii mandatului de director general, acesta nu îndeplinea cerinţa de vechime în muncă de 5 ani în domeniul specific activităţii ROMAERO, ", arată raportul CCPM.

De asemenea, documentul arată că la şedinţele AGA din datele de 13 decembrie 2018, respectiv 14 decembrie 2018, Ministerul Economiei, care deţine 56,7153% din totalul acţiunilor ROMAERO, nu a fost prezent, reprezentat sau votat prin corespondenţă şi astfel nu a fost îndeplinit cvorumul pentru validitatea deliberărilor, de cel puţin trei pătrimi, respectiv jumătate din numărul total de drepturi de vot, în contextul în care pe ordinea de zi a şedinţelor se aflau problemele privind majorarea capitalului social cu sumele finanţate de la bugetul statului şi stingerea unor obligaţii de plată la bugetul general consolidat prin darea în plată.

"Până la data de 07.05.2019, reprezentanţii ministerului în AGA nu au aprobat demararea procedurii de stingere a unor obligaţii de plată la bugetul general consolidat prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile (teren şi construcţii aferente) aflate în patrimoniul ROMAERO şi nici altă măsură care să conducă la reducerea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat. Conducerea ROMAERO nu a îndeplinit măsura nr. 1 prevăzută în Planul de redresare, reorganizare şi restructurare al ROMAERO. (...) De asemenea, au fost constatate şi alte aspecte care ar putea întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni, motiv pentru care actul de control a fost înaintat unităţii de parchet competentă, astfel că datele şi informaţiile care vizează constatarea săvârşirii unor posibile fapte de natură penală nu pot fi comunicate, fiind exceptate de la accesul liber al cetăţenilor, în conformitate cu prevederile legii (...) privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare", arată documentul CCPM.

La Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CCPM a constatat că modul în care domeniul public al Statului Român, mai precis cuveta lacului Siutghiol, a fost intabulat ca domeniu privat al Unităţii Administrativ-Teritoriale Năvodari face obiectul unor dosare în care sunt efectuate cercetări penale. "Nota de informare realizată de CCPM a fost înaintată Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, spre analiză şi valorificare", spune raportul de control.

În urma controlului efectuat la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), s-a constatat că în perioada 1 ianuarie 2016 - 31 ianuarie 2019, Consiliul Ştiinţific din cadrul IICCMER, având rolul de a stabili obiectivele generale de activitate ale Institutului şi de a analiza rezultatele obţinute, nu s-a întrunit în nicio şedinţă de lucru, ceea ce a avut drept consecinţă neîndeplinirea acestor activităţi.

De asemenea, "în perioada 01.01.2016 - 31.01.2019, preşedintele executiv al IICCMER a emis un număr de 57 de decizii, prin care şi-a delegat atribuţiile manageriale pentru un număr total de 353 zile lucrătoare, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu". La data verificărilor, fişele de post ale angajaţilor IICCMER nu erau actualizate şi aprobate, în conformitate cu ROF aflat în vigoare. (...) Începând cu data de 20.02.2019, prin decizia preşedintelui executiv, exercitarea controlului financiar preventiv propriu se realizează de însuşi preşedintele executiv al IICCMER, fără acordul ordonatorului principal de credite (Secretariatul General al Guvernului - SGG), cu încălcarea prevederilor legale. Din verificările efectuate s-a constatat că, în ceea ce priveşte măsurile/recomandările dispuse de SGG şi Curtea de Conturi a României ca urmare a controalelor efectuate, acestea au fost implementate parţial de către conducerea IICCMER", mai arată raportul CCPM.

Acţiunea de control de la Institutul Geologic al României - I.G.R. Bucureşti - Institut de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei, care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 - 1 iulie 2019, a relevat între altele că evaluarea anuală a directorului general al IGR nu s-a realizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, deoarece nu exista o procedură de evaluare, aprobată prin ordinul ministrului Cercetării şi Inovării şi, totodată, nu a fost încheiat un contract de management cu acesta, în care sa fie stabilite obiective, criterii şi indicatori de performanţă, precum şi atribuţii în fişa postului, ce puteau fi analizate din punct de vedere al gradului de îndeplinire.

"Din analiza modului de realizare a bugetului de venituri şi cheltuieli la nivelul anului 2018, rezulta un grad de realizare a veniturilor totale de 92,77%, inferior gradului de efectuare a cheltuielilor totale de 107,15%, prin urmare, nu au fost respectate prevederile art. 2 din OMCI nr. 401/2018. (...) Unele liste de inventariere a patrimoniului aferente anilor 2017 şi 2018 nu au fost asumate de către toţi membrii comisiilor de inventariere", arată, între altele inspectorii CCPM. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro