Iași: Salvatorii SMURD, înmormântați cu onoruri militare și flori aruncate din aer

Trei din cei patru membri ai echipajului SMURD care și-au pierdut viața în timpul unei acțiuni de salvare au fost înmormântați, duminică, cu onoruri militare, în aplauzele ieșenilor prezenți.

Sicriele a doi dintre salvatorii SMURD Iași, asistentul medical Gabriel Sandu și pilotul Doru Gavril, au fost întâmpinate în Cimitirul 'Petru și Pavel' cu zeci de coroane de flori, care au fost depuse pe marginile aleilor, până la mormintele acestora.

Cei doi au fost înmormântați cu onoruri militare, în prezenta a câteva sute de rude, prieteni, colegi și a oficialităților din România și Republica Moldova.

În timpul funeraliilor, un elicopter aparținând Unității Speciale de Aviație Iași, al cărui comandant a fost Doru Gavril, a survolat zona și a aruncat flori deasupra sicrielor salvatorilor. La rândul lor, jandarmii au tras mai multe salve de foc. Alte două aeroplane aparținând Aviației Civile au survolat la rândul lor zona, în semn de omagiu și apreciere față de salvatorii de la SMURD.

Un ceremonial similar va fi oficiat la cimitirul Buna Vestire, unde urmează să fie înmormântată Mihaela Dumea, care era medic SMURD.

Al patrulea salvator, copilotul Voicu Șocae, a fost înmormânat duminică, la Bacău.

AGERPRES / (AS — autor: Daniela Malache, editor: Elena Stanciu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Donald Trump „de carton”? / Adevărul despre fotografiile identice de la New York

2 Peste 5 milioane de români trăiesc în Europa. Regatul Unit domină clasamentul

3 Cum a ajuns Mamaia o ruină scumpă: privatizări haotice și plaje pustiite

4 Tensiuni lângă Arestul Central: vecinii aruncă cu ouă în tabăra lui Georgescu

5 Faraonu de la Madrid s-ar fi culcat cu peste 2000 de femei. Aventurile picante l-ar fi costat 300.000 de euro!