IGPR: 3 persoane arestate preventiv, după percheziţii în Mehedinţi, la suspecţi de contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi braconaj

IGPR: 3 persoane arestate preventiv, după percheziţii în Mehedinţi, la suspecţi de contrabandă, nerespectarea regimului armelor şi braconaj

Trei persoane au fost arestate preventiv, iar două au fost plasate sub control judiciar, în urma a şase percheziţii efectuate de poliţişti în judeţul Mehedinţi, la suspecţi de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.

Potrivit unui comunicat transmis luni de IGPR, percheziţiile domiciliare s-au desfăşurat sâmbătă pe raza comunelor Obârşia Cloşani şi Ponoarele, din judeţul Mehedinţi, la cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 56 de ani.

În cadrul percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat şase arme letale cu glonţ şi alice, 120 de cartuşe aferente acestora, dispozitive de urmărire pe timp de noapte, binocluri, lunete profesionale, cuţite de vânătoare, trei detectoare de metale, staţii de emisie-recepţie, 100 de kilograme de carne de vânat şi preparate din carne de vânat, două trofee de cerb şi un trofeu de capră neagră, articole pirotehnice şi ţigarete, precum şi 300.000 de lei.

În cursul aceleiaşi zile, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române şi al poliţiştilor din cadrul Poliţiei Staţiunii Băile Herculane, a fost prins în flagrant delict, pe raza staţiunii Băile Herculane, unul dintre cei cinci bărbaţi, în vârstă de 29 de ani, din comuna Obârşia Cloşani, în timp ce avea asupra sa, ilegal, 40 de cartuşe de armă de vânătoare.

În urma administrării probatoriului, cele cinci persoane au fost reţinute, ulterior instanţa de judecată dispunând faţă de trei persoane măsura arestării preventive, iar faţă de celelalte două - controlul judiciar. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

2 „O gașcă de ticăloși se luptă cu altă gașcă de ticăloși” / Unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români are o părere diferită față de ce se întâmplă …

3 De citit / Andrei Caramitru despre ce se întâmplă: Obiectivul e să fie totul furat

4 Să nu uităm, oameni buni! / Vasile Joițoiu, beneficiar de pensie specială, ofițerul de contrainformații care a împușcat primii revoluționari la Timișoar…

5 BREAKING O judecătoare de penal anunță că se alătură protestelor! / „Ce fac eu acum se poate numi sinucidere profesională”