de Silvia Iliescu

15-16 februarie 1933: la Atelierele CFR Griviţa lucrătorii ocupă atelierele, sunt devastate cartierele din jur, au loc ciocniri cu jandarmii, peste 20 de ceferişti sunt ucişi, sute de răniţi, mii de arestări · mulţi dintre acuzaţi sunt deja cunoscuţi de poliţie ca agitatori comunişti (L. Pătrăşcanu, V. Luca, G. Stoica) · 18 iulie 1933: are loc procesul ceferiştilor la Bucureşti, la Consiliul de Război din Calea Plevnei, cu 125 de inculpaţi şi 20 de avocaţi · rezultatul anchetelor şi percheziţiilor duce la acuzaţii grave: complot împotriva siguranţei statului, înţelegere cu organizaţii externe de extremă stânga · 20 august 1933: se dau sentinţele care variază între muncă silnică pe viaţă (C. Doncea şi D. Petrescu), 20 de ani muncă silnică (G. Vasilichi), 15 ani muncă silnică (Gheorghiu Dej şi Chivu Stoica) şi alte pedepse mai mici · 1934: se rejudecă procesul la Craiova, rămânând numai opt acuzaţi dintre cei 125 din primul proces · avocaţii apărării sunt ai Biroului Juridic al PCdR · comuniştii se apără susţinând că viaţa grea a scos oamenii în stradă, în timp ce acuzarea încearcă să dovedească faptul că agenţi ai Cominternului s-au ocupat cu organizarea greviştilor · reiese rolul spionajului sovietic şi al acţiunilor subversive ale Cominternului · comuniştii fac din aceste procese un spectacol, acuzaţii au discursuri de tip bolşevic (mai ales în al doilea proces) dictate de activişti PCdR.

Într-o înregistrare care datează din 1971 aflată în Arhiva Radiodifuziunii, tovarăşul Neculce Popescu din Craiova vorbeşte în faţa unei adunări despre procesele ceferiştilor, din 1933-1934. Nu avem informaţii despre acest personaj, îl recunoaştem doar – după limbajul propagandistic şi formulele-tip – ca fiind încă din anii grevelor un activist al partidului. Aşa cum se cerea în anii ’70, tov. Popescu nu uită, bineînţeles, să pomenească despre arestarea cu 38 de ani în urmă a ilegalistului Nicolae Ceauşescu, cel care era în 1971 în fruntea ţării, secretar general al PCR şi preşedinte al Consiliului de Stat al RSR.

Audio: Neculce Popescu, înregistrare realizată de Radiodifuziunea Română

„Acuzaţii s-au transformat în acuzatori” – şablonul favorit al propagandei comuniste

„Acuzaţii, de la început, s-au transformat în acuzatori ai regimului de exploatare burghezo-moşieresc. Ei au demascat cu curaj calomniile, acuzaţiile din ordonanţa de trimitere în judecată, au demascat metodele de cruntă exploatare a oamenilor muncii de la oraşe şi sate de către burghezie şi moşierime, au demascat politica reacţionară de fascizare şi pregătire a războiului, politică dusă de partidele burghezo-moşiereşti. Martorii care s-au prezentat la proces, veniţi din ateliere şi fabrici, au exprimat în faţa Consiliului de Război opinia a zeci de mii de proletari, au exprimat deplina lor solidaritate cu acţiunile acuzaţilor. Ei au depus moţiuni semnate de sute de muncitori, întruniri şi mitinguri în întreprinderi, uzine, ateliere, precizând că au mandate să vorbească în numele muncitorilor din întreprinderea în care lucrau. Printre martori erau nu numai muncitori, nu numai ceferişti, dar erau ţărani, intelectuali, profesori universitari, profesori de liceu, ziarişti. Depoziţia pe care o făcea în faţa Consiliului de Război profesorul universitar Petre Constantinescu Iaşi, venit ca martor în numele intelectualilor din oraşul Chişinău… El spunea: <Membrii corpului didactic au suferit aceleaşi curbe de sacrificiu ca şi toate celelalte categorii de salariaţi>, salariile lor ajungând până la 35-40%. Şi alte pături sociale au trimis martori la acel proces: meşteşugari, funcţionari, studenţi – unii din Craiova -, unii au murit în luptele din Spania, este vorba de studenţi comunişti din oraşul nostru. […] S-au perindat ca martori la proces foşti miniştri – miniştri burghezi bineînţeles – care au fost obligaţi să recunoască salarizarea proastă, condiţiile de muncă grele, câştigul sub minimum necesar. Au reuşit acei care conduceau procesul să-i aducă în faţa Consiliului de Război chiar pe aceia care au ordonat deschiderea focului împotriva ceferiştilor la Griviţa, este vorba de colonelul Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, de locotenentul colonel [Romulus] Hotineanu, comisar regal şi alţii. Aproape toţi martorii acuzării care, la început, prin ameninţări şi schingiuiri dăduseră declaraţii defavorabile acuzaţilor au revenit asupra lor şi s-au solidarizat cu cei din boxă.”

O chetă pentru acuzaţi

„La un moment dat, cineva a avut ideea să facă o chetă pentru acuzaţi. Dar se punea problema cum să procedeze, ce să facă cu banii strânşi. A dat cineva ideea ca suma să fie depusă pe masa Consiliului de Război, ca tocmai preşedintele Consiliului de Război să fie obligat să predea suma acuzaţilor. Lucrul acesta nu putea să-l facă niciun martor al apărării şi niciun apărător. Şi atunci s-a ajuns la concluzia că trebuie să facă această operaţie un martor al acuzării, deci un martor în care Siguranţa îşi pusese toate nădejdile că va reuşi să mistifice adevărul. Şi, într-adevăr, un muncitor căsătorit, cu patru copii, dar care era sub stare de arest, care fusese torturat, care semnase sub presiune o declaraţie pe care cel puţin nici n-o citise, s-a prezentat în faţa instanţei, a răsturnat pălăria în care se strânseseră banii, pe masă, şi a rugat pe colonelul Petrescu Teodor, preşedintele Consiliului de Război, ca să înainteze suma acuzaţilor. Preşedintele n-a avut ce să facă, a numărat banii, a anunţat suma, i-a înmânat acuzaţilor şi apoi a început să treacă la depoziţia martorului. Martorul a povestit în esenţă cum a fost arestat, cum a fost torturat, cum a fost obligat să semneze o declaraţie pe care el nu o făcuse. Atunci când grefierul citea depoziţia martorului, acesta îl întrerupea atrăgând atenţia că este vorba de minciuni.

Şi, în sfârşit, după mai multe întreruperi, comisarul regal, adică procurorul militar în termenii de azi, a cerut evacuarea martorilor spunând că abia atunci – deci, cu întârziere – constatase că cel audiat era şi acesta un bolşevic şi că regretă că nu se afla printre cei acuzaţi… Aceasta era atmosfera în genere.”

„Vrem eliberarea ceferiştilor!”

„În tot timpul cât a durat procesul, oamenii muncii din Craiova, mobilizaţi de organizaţiile de partid, au manifestat în permanenţă sub lozinca: <Vrem eliberarea ceferiştilor!> În zilele procesului, a luat fiinţă un comitet de apărare a ceferiştilor care a editat ziarul Apărarea ceferiştilor, a cărui redacţie se afla în casa unui avocat din Craiova care era însărcinat cu apărarea, avocatul Popilian, în strada Cuza Vodă. În primul număr al său, în articolul de fond, ziarul preciza sarcinile pe care şi le propusese, sublinia importanţa procesului, arăta că procesul ceferiştilor este procesul vieţii de mizerie, de şomaj şi robie în care trăiesc cei care muncesc şi lucrează cu braţele, cu mintea. <Procesul>, se preciza în ziar, <nu reprezintă decât un moment al luptelor pentru revendicările ceferiştilor şi muncitorimii în general>.

Oamenii muncii din Craiova, în mod deosebit comuniştii, au răspândit atunci afişe, manifeste, au mobilizat oamenii la întruniri şi demonstraţii, au făcut liste de subscripţii. Pentru eliberarea imediată a ceferiştilor arestaţi s-au ridicat şi ţăranii muncitori din Oltenia şi chiar din alte regiuni ale ţării. […] Organizaţiile de partid din Oltenia au ştiut să mobilizeze [oamenii], încă de la începutul activităţii lor, în jurul clasei muncitoare şi în strânsă alianţă cu ţărănimea. Au fost înaintate Consiliului de Război numeroase proteste iscălite de către ţăranii muncitori. 300 de ţărani de la Cetate au semnat o petiţie pe care au prezentat-o în faţa Consiliului de Război, erau ţăranii din comuna tovarăşului Vasilichi, unul dintre acuzaţi. […]

Toate acestea, întreaga desfăşurare a procesului, întreaga muncă a organizaţiilor de partid din oraş avea loc în condiţiile unei crunte terori. La Craiova se făceau zilnic percheziţii în casele membrilor de partid, în casele muncitorilor care veniseră în sprijinul acuzaţilor. Erau bruscaţi martorii, erau împiedicaţi să se prezinte la proces, au fost bruscaţi avocaţii care făceau apărarea. Au fost arestaţi mulţi muncitori, intelectuali, tineri, studenţi. În acele împrejurări, cu acea ocazie, a fost arestat, după cum ştiţi, şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, precum şi Ion Brad, în momentul când vroiau să citească în faţa Consiliului de Război al Corpului 1 Armată protestele muncitorilor şi intelectualilor şi să facă depoziţii în favoarea acuzaţilor.”

„Cele mai largi mase “

„Arătam, tovarăşi, că guvernele reacţionare vroiau să prezinte procesul acesta ca un proces de drept comun – nu au reuşit! Organizaţiile locale au mobilizat cele mai largi mase cu ocazia procesului, subliniind astfel caracterul politic al acestuia. Dar, tovarăşi, procesul a scos în evidenţă existenţa unui partid puternic, un partid cunoscut în întreaga lume, care ştia să reprezinte interesele oamenilor muncii. Nu există niciun locşor pe suprafaţa pământului în care să nu fi fost cunoscut procesul ceferiştilor care se desfăşura la Craiova. Mii de telegrame au venit din Franţa şi Statele Unite ale Americii, din Anglia şi Brazilia, din Germania şi Argentina, din Spania şi Australia, din Olanda şi Japonia, din Belgia şi Mexic, toate forţele progresiste din întreaga lume au luat cu indignare atitudine faţă de acest proces. Or, aceasta nu putea să se facă dacă era vorba numai de nişte agenţi provocatori care, organizaţi în ceată, ar fi asasinat un sergent de stradă. Ci era vorba de procesul conducătorilor clasei muncitoare, clasă muncitoare care se bucura de prestigiu peste hotare şi care era în acelaşi timp o parte a clasei muncitoare internaţionale.

La Craiova s-a dat o bătălie politică. Acuzaţii au fost condamnaţi la ani grei. Totuşi, forţele reacţionare au primit o puternică lovitură, iar activitatea partidului nostru şi, în mod deosebit activitatea organizaţiilor din oraşul şi judeţul nostru, s-a ridicat pe o treaptă şi mai înaltă. În jurul partidului au fost mobilizate mase tot mai largi care luptau împotriva fascismului şi a pregătirilor de război, pentru democraţie şi progres. Lupta acestor forţe, în cadrul căreia organizaţiile de partid din Oltenia şi Dolj şi-au adus o contribuţie tot mai mare, a fost încununată de succes până în cele din urmă. Din ea s-a născut o viaţă nouă, o orânduire nouă care se dezvoltă permanent, conform legilor obiective ale istoriei.”