Imagini furnizate de polițiștii germani cu mașina unor români „strângători”

Polițiștii din Delmenhorst, Saxonia Inferioară, Germania, care au oprit în urmă cu două zile mașina în care se aflau doi români, au făcut o descoperire la care nu se așteptau.

Patrula a observat mașina pe autostrada A28 și, fiindcă polițiștilor li s-a părut ceva în neregulă, i-au făcut semn șoferului să oprească, relatează  TAG24 .

Prima dată polițiștii au constatat că șoferul român de 28 de ani nu avea permis de conducere, iar apoi lucrurile au devenit și mai grave. În mașină au fost găsite peste 200 de articole care s-au dovedit a fi furate. Printre acestea erau 60 de pachete cu fistic, 42 de sticle cu votcă, 24 de tuburi cu pastă de dinți și 14 flacoane cu gel de duș.

Valoarea estimată a bunurilor este de circa 1.500 de euro. Românii nu au putut justifica cu documente proveniența acestor produse. De asemenea, agenții au descoperit că aceștia purtau pe sub haine așa-numite „șorțuri pentru hoți”, un fel de bandă elastică cu o deschidere în care se pot ascunde ușor bunuri furate.

Aproape în același timp cu verificarea celor doi bărbați, patronul unui magazin din Wardenburg a raportat un furt, printre bunurile sustrase fiind și o cantitate mare de fistic.



populare
astăzi

1 Dezvăluirile unui fost agent CIA despre jocurile de culise din Orientul Mijlociu: „N-ar fi pentru prima dată când face asta”

2 Așa o fi?

3 Foarte interesante amănunte...

4 „I-am livrat șefului Poliției genți pline cu bani. O parte erau pentru Orbán” / Dezvăluirile unui fost interlop din Budapesta

5 Lumea rămâne fără petrol? / Ce spune Goldman Sachs