În Serbia s-au raportat 15.425 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și 54 de decese

În Serbia s-au raportat 15.425 de noi cazuri de infectare cu coronavirus și 54 de decese

Potrivit datelor publicate de Institutul pentru sănătate publică, în Serbia în ultimele 24 de ore s-au confirmat 15.425 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, după efectuarea a 30.029 de teste. În același interval de timp s-au raportat 54 de decese asociate infectării cu SARS-COV-2. În spitale sub tratament se află 3.488 de pacienți diagnosticați cu COVID-19, cu 91 mai mulți decât în ziua precedentă și 145 la terapie intensivă. De la începutul pandemiei în Serbia s-au înregistrat în total 1.649.293 de cazuri de infectare cu coronavirus și 13.513 de decese asociate diagnosticării cu COVID-19, rata mortalității fiind de 0,82%. Situația epidemiologică din Serbia devine tot mai gravă și îngrijorează faptul că virusul este tot mai contagios, iar procesul de imunizare stagnează. Cu o lună înainte se anunțau zilnic, în medie, câte 1.800 de cazuri iar acum numărul cazurilor zilnice este de opt ori mai mare. Spitalele sunt tot mai aglomerate și potrivit medicilor epidemiologi, vârful acestui nou val al epidemiei se va înregistra la mijlocul lunii februarie. În timp ce în anumite state se impun măsuri mai aspre și imunizarea obligatorie, în Serbia tot mai puțini cetățeni se vaccinează./rmihaj/sdm2

(www.rts.rs – 31 ianuarie)

Sursa: rador.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Articol dubios despre România apărut în presa de la Budapesta...

2 Ce se întâmplă în China?

3 Sfidare fără precedent / Kazahstanul a vândut Statelor Unite 81 de avioane militare de fabricație sovietică, prin intermediul unor firme offshore!

4 „Era imposibil de dresat” / Posibilul vicepreședinte al lui Donald Trump recunoaște că și-a ucis câinele

5 VIDEO Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990