Încă un consilier al lui Trump critică retragerea SUA din acordul de la Paris privind clima

Directorul executiv și președintele JPMorgan Chase (cel mai mare grup bancar din SUA), Jamie Dimon, care face parte din grupul de consilieri creat de președintele american Donald Trump, și-a exprimat "dezacordul total" față de retragerea SUA din acordul de la Paris privind clima, informează EFE.

Într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul hong-kongonez South China Morning Post, Dimon a criticat ultima decizie a liderului american, dar a exclus posibilitatea de a demisiona din funcția de consilier al președintelui Trump, așa cum au făcut-o deja alți membri ai forumului.

"Nu cunosc pe nimeni care să fie de acord cu tot ceea ce spune un președinte sau un prim-ministru", a susținut Dimon, la scurt timp după ce fondatorul Tesla, Elon Musk, și președintele și directorul executiv al The Walt Disney Company, Bob Iger, și-au anunțat demisia din consiliul care îl consiliază pe președintele Trump în chestiuni economice, în semn de protest față de decizia liderului republican de a întoarce spatele luptei împotriva încălzirii globale.

În opinia lui Dimon, cheia este "să avem un dialog mai sincer". "Sunt un patriot, vreau să-l ajut pe președinte să facă o treabă mai bună", a explicat el.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Asta e țara în care am ajuns să trăim? / Un indiciu că ținta Curții de Apel București este suspendarea din CCR, pe 10 februarie, doar a lui Da…

2 Metoda populară de gătit care crește riscul de cancer. Oncologii spun că trebuie limitată urgent

3 Superarmă sau propagandă?

4 Dezvăluire care dă fiori! / „România se împrumută din străinătate ca și când nu ar avea rating investițional”

5 „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de lei ajung în România” / Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania