Incendiu violent în Voluntari, la un depozit de detergenți

Pompierii intervin în acest moment pentru stingerea unui incendiu în localitatea Voluntari, județul Ilfov. Suprafața afectată a ajuns la 2.000 de metri pătrați, potrivit informațiilor. Populația a fost avertizată prin sistemul RoAlert.

UPDATE 4 persoane au nevoie de îngrijiri medicale

4 persoane sunt asistate medical la fața locului: 3 au suferit un atac de panică, iar o persoană s-a intoxicat cu fum. Este vorba despre doi angajați și doi locatari din blocul aflat la 100 de metri de incendiu.

Focul a cuprins mase plastice şi paleţi pe care erau depozitaţi dezinfectanţi. Flăcările s-au extins pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi.

Potrivit serviciilor de urgență în zonă au loc mari degajări de fum. La stingerea incendiului izbucnit la un depozit de detergenți participă 16 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 echipaje pentru descarcerare SMURD.

În zonă a fost realizat un dispozitiv de intervenție pe laturile clădirii afectate de incendiu. Nu sunt victime.

La aproximativ 100 de metri de hala afectată de incendiu este un bloc de locuințe. Nu există risc de propagare a incendiului la bloc, însă în mod preventiv a fost luată măsura de evacuare a locatarilor, circa 40 de persoane. Traficul rutier a fost restricționat în zona Șoselei de Centură.

Știre în curs de actualizare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă