Începe imunizarea populaţiei cu a treia doză de vaccin anti-COVID

În România începe marţi imunizarea populaţiei cu cea de a treia doză de vaccin anti-COVID.

Momentul va fi marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş", unde cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin.

Prima persoană vaccinată va fi managerul unităţii spitaliceşti, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase.

De asemenea, va fi prezent preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, se va afla la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", unde va primi a treia doză de vaccin anti-COVID.

Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de a treia doză începând de marţi.

Vaccinarea cu cea de a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.

Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci