Indonezia: Închisoare pe viaţă pentru un profesor găsit vinovat de viol asupra a 13 eleve

Indonezia: Închisoare pe viaţă pentru un profesor găsit vinovat de viol asupra a 13 eleve

Un tribunal din Indonezia a condamnat marţi la închisoare pe viaţă un profesor care a violat în mod repetat 13 eleve, într-un caz care aduce în atenţie problema abuzurilor sexuale ce au loc în unele şcoli confesionale din arhipelagul sud-est-asiatic, relatează AFP.

Herry Wirawan, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit vinovat de viol asupra a 13 adolescente minore, care ulterior au născut nouă copii.

Victimele, majoritatea bursiere, proveneau din familii sărace şi trăiau în pensionatul islamic al cărui co-fondator era acuzatul. Aceste abuzuri s-au derulat pe o perioadă de cinci ani, a stabilit tribunalul din Bandung, în provincia Java occidentală.

Autorităţile au fost sesizate anul trecut, când părinţii unei eleve care a rămas însărcinată au depus plângere la poliţie.

Parchetul ceruse împotriva profesorului castrarea chimică şi pedeapsa cu moartea, cazul provocând un val de indignare în ţară.

Judecătorii au precizat că victimele vor fi despăgubite de autorităţi.

În Indonezia, cea mai mare ţară musulmană din lume, funcţionează circa 25.000 de pensionate islamice, aşa-zisele "pesantren", în care studiază şi trăiesc aproape cinci milioane de tineri. Aici se predau în timpul zilei materiile şcolare obişnuite, iar seara se studiază Coranul.

Procesul din Bandung a pus însă în lumină problema abuzurilor sexuale care au loc în unele din aceste instituţii, 14 cazuri fiind semnalate anul trecut, potrivit Comisiei naţionale pentru protecţia copiilor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

3 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

4 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?

5 VIDEO Priviți noua „drăcovenie” scoasă de americani din „cutia cu maimuțe”