INS: 12.374 copii s-au născut în februarie, mai puţini faţă de luna ianuarie; sporul natural rămâne negativ

INS: 12.374 copii s-au născut în februarie, mai puţini faţă de luna ianuarie; sporul natural rămâne negativ

Un număr de 12.374 de copii s-au născut în luna februarie a acestui an, cu 4.595 mai puţini faţă de ianuarie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna februarie 2019 a fost 22.110, cu 4726 mai puţine decât în luna ianuarie 2019, însă sporul natural rămâne negativ, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii de 9736 persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna februarie 2019, a fost de 83, în scădere cu 21 faţă de luna ianuarie 2019.

În luna februarie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5287 căsătorii, cu 17 mai multe decât în luna ianuarie 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2360, cu 1464 mai multe decât în luna ianuarie 2019.

Faţă de luna februarie a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 317 în luna februarie 2019 iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 718 mai mic.

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 11 mai mic în luna februarie 2019, decât cel înregistrat în luna februarie 2018.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna februarie 2019, cu 808 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 549 divorţuri mai puţine în luna februarie 2019, decât în luna februarie 2018. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …