„Insula iubirii”, reclamată la CNA de Salvați Copiii: câți minori urmăresc show-ul

Emisiunea „Insula iubirii”

Emisiunea „Insula iubirii” Foto: captură video Insula Iubirii Facebook

Membrii CNA au analizat marți mai multe ore de înregistrări din cadrul producției difuzate de Antena 1, ca urmare a valului de sesizări primite. Printre reclamanți se numără și organizația Salvați Copiii, care a solicitat oficial verificarea încadrării de vârstă și a intervalului orar în care este transmisă emisiunea.

În mod concret, reprezentanții organizației contestă faptul că sezonul 10 al show-ului este difuzat începând cu ora 20:30, având clasificarea „12+”. De asemenea, aceștia au cerut Consiliului să verifice dacă postul de televiziune respectă o decizie anterioară luată de instituție în cursul anului 2025, informează Pagina de Media .

„Organizaţia a invocat somaţia publică emisă de CNA la 15 octombrie 2025, când postul Antena 1 fusese sancţionat pentru nerespectarea regulilor privind ora de difuzare a emisiunii. Potrivit organizaţiei, măsura de anul trecut a avut în vedere aspecte precum consumul de alcool şi droguri, nuditatea, reprezentarea sexualităţii, limbajul, psihologia personajelor şi reperele morale oferite copiilor şi adolescenţilor” — Pagina de Media

Pentru a-și susține demersul, Salvați Copiii a atașat sesizării și rezultatele unui studiu propriu, desfășurat în toamna anului 2025 pe un eșantion format din 400 de minori cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Datele cercetării relevă că 47,5% dintre copiii chestionați s-au uitat la „Insula iubirii”. Mai mult, în cazul a 74,7% dintre minorii care urmăreau programul, vizionarea avea loc fără prezența unui adult.

Cine sunt participanții sezonului 10

Noul sezon al emisiunii prezentate de Radu Vâlcan a fost filmat tot în Thailanda, acolo unde concurenții au fost despărțiți de parteneri pentru a locui în compania ispitelor. Cele cinci cupluri care au intrat în joc în sezonul 10 sunt formate din: Marcel Andrei și Armina, Prințul Marco Dăscăliuc și Bianca Ghiurcă, Remi Dobre și Bianca Iotu, Nattasha Black și Laurențiu Bălăucă (Lorenzo), alături de Ionuț Mocăniță și Claudia Ion.

Dintre aceștia, Marcel Andrei este o figură deja familiară telespectatorilor. După ce în trecut a avut rolul de ispită și a devenit unul dintre cele mai virale personaje ale formatului, el s-a întors în emisiune din postura de concurent, împreună cu soția lui.

Explorează subiectele:

Insula iubirii CNA Salvați Copiii


Citește și:

populare
astăzi

1 Încă un articol despre Peter Thiel...

2 Rețeta îmbogățirii în PSD / cum a ajuns bugetarul Florin Manole de la zero la milioane de lei

3 O nouă acuzație de viol împotriva lui Donald Trump pregătește terenul pentru destituire

4 Manevrele PSD la Curtea de Conturi: un loial al lui Ciolacu sau un baron penal

5 Kievul refuză formula „teritorii pentru pace” și schimbă tactica cu Rusia