Întâmplarea asta cu locul de parcare s-a petrecut la SNSPA, cuibarul de „jmecheri” pentru România...
Un incident aparent banal, legat de un loc de parcare într-o instituție de învățământ superior, a declanșat o dezbatere profundă despre ierarhiile informale și privilegiile ascunse în mediul academic românesc. Profesorul Cătălin Augustin Stoica de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a relatat cum o colegă decan i-a cerut să nu mai ocupe un anumit spațiu, chiar dacă parcarea era aproape goală, transformând un simplu număr de pe asfalt într-un simbol al statutului.
Luni, 27 iulie, profesorul Cătălin Augustin Stoica de la SNSPA a publicat pe Facebook o postare detaliind un episod petrecut în săptămâna anterioară în parcarea instituției. Sub titlul „LOCUL 43 DIN PARCAREA SNSPA”, profesorul a descris o confruntare cu o colegă care conduce o altă facultate, privind ocuparea unui loc de parcare marcat cu numărul 43.
Profesorul Stoica a subliniat discrepanța dintre egalitatea declarată formal în mediul universitar și realitatea practică:
Universitatea este, formal, o comunitate de egali. Egalitatea aceasta funcționează impecabil în regulamente, în discursurile festive și în rapoartele de autoevaluare. În parcare, lucrurile sunt ceva mai precise. Săptămâna trecută am parcat de dimineață la facultate pe pe locul 43. E unul dintre locurile pe care paznicii mai așază conuri, fiindcă, se pare, sunt „ale șefilor”. Locurile au fost numerotate recent, fără ca angajaților să le fi fost comunicată vreo decizie de repartizare, vreun criteriu sau vreun regulament. În ziua respectivă nu era nici un con.
– Cătălin Augustin Stoica
Disputa pentru un loc eliberat, într-o parcare goală
Incidentul a avut loc în momentul în care profesorul Stoica părăsea facultatea. După ce eliberase deja locul 43 și se îndrepta spre ieșire, a fost oprit de colega decan.
Pe la 15:15 am plecat. Ieșisem deja cu spatele de pe locul 43 și mă îndreptam cu mașina spre ieșire. Din sens opus venea o colegă, decană la altă facultate. Când am ajuns în dreptul ei, mi-a făcut semn să opresc, a coborât geamul și mi-a spus să nu mai parchez acolo. Locul 43 era, mi-a explicat, „locul ei”. Precizez: eu eliberasem deja locul, ea atunci venea, iar întreaga zonă destinată șefilor era goală. Nu relativ goală. Nu „se mai găsea câte ceva”. Goală-goală.
– Cătălin Augustin Stoica
Profesorul a mărturisit că a crezut inițial că este o glumă. Totuși, colega sa a insistat că problema nu era lipsa locurilor de parcare, ci ocuparea exactă a spațiului numerotat.
„Dacă eu parchez pe locul 43, mi-a explicat, ea trebuie să parcheze pe locul altcuiva. Problema nu era, așadar, lipsa locurilor de parcare. Putea parca lângă locul 43, în fața lui, în spatele lui sau aproape oriunde în jur. Problema era că ar fi trebuit să parcheze pe un loc care nu exprima suficient de exact poziția ocupată în organizație”, a explicat Cătălin Stoica.
Semnificația simbolică a unui loc de parcare
Plecând de la acest episod, Cătălin Stoica a realizat o analiză sociologică a modului în care elemente aparent minore pot indica poziția unei persoane într-o instituție. El a citat observațiile lui Erving Goffman, conform cărora simbolurile de status nu relevă competența, ci poziția și modul în care trebuie să ne raportăm la o persoană.
„Locul 43 reprezintă, prin urmare, mai mult decât niște linii trasate pe asfalt. Locul ăla e parte a unui sistem de clasificare socială și reafirmare simbolică a ierarhiei formale”, a subliniat profesorul.
În aceeași optică, el a interpretat și rolul conurilor așezate de personalul de pază pe anumite locuri. „Conul pus de paznic -- care a învățat cum stau lucrurile, cine e șef și cine e plebeu -- are și el o funcție precisă. Nu împiedică doar parcarea în general ci îi informează pe ceilalți cine are prioritate, „persoanele” a căror sosire trebuie anticipată și care nu trebuie expuse experienței degradante de a căuta un alt loc liber, din multele existente”, a adăugat Stoica.
De la preferința personală la o regulă informală
Profesorul a făcut o distincție clară între spațiile atribuite oficial, cum sunt locurile de parcare de reședință plătite, și cele dintr-o parcare instituțională unde nu există o repartizare formală.
„În cazul parcărilor de reședință, plătite și atribuite oficial, propoziția „acesta este locul meu” are oarecum, în anumite limite, un sens administrativ limpede. Într-o parcare comună a unei instituții, fără o repartizare cunoscută formal, ea are mai ales un sens social: acesta este rangul meu și mă aștept ca voi să-l recunoașteți”, a detaliat el.
Cătălin Stoica a explicat că o pretenție ajunge să funcționeze ca un drept „real” atunci când este naturalizată prin practică: locul este marcat, paznicii îl păzesc, colegii îl evită, iar repetarea îi conferă forța unei reguli, deși nimeni nu poate indica decizia formală care a instituit-o.
El a accentuat că valoarea materială a privilegiului este secundară față de semnificația sa în cadrul organizației:
Nu valoarea materială a privilegiilor este esențială. Un loc de parcare nu costă mare lucru. Nici câteva minute petrecute căutând un alt loc de parcare într-o curte nu mare și – în ziua aia – goală. Nu e ca și cum decanii, rectorii sau șefii de la administrativ se grăbesc să intre în operație și orice secundă contează.
– Cătălin Augustin Stoica
Mesajul transmis zilnic prin astfel de gesturi este cel important:
Important este mesajul transmis zilnic: funcția nu îți oferă numai bani, atribuții și responsabilități. Îți poate oferi teritoriu și capacitatea de a transforma o preferință personală (să zicem „nu pot parca decât virând la dreapta, cu fața, și aproape de intrarea în clădire”) într-o regulă de altfel informală dar pe care ceilalți trebuie să o cunoască și să o respecte.
– Cătălin Augustin Stoica
În final, profesorul a concluzionat cu o notă ironică despre egalitatea în universități: „Universitatea rămâne, bineînțeles, o comunitate de egali. Doar că unii egali au loc numerotat, con, birou separat și alte mici privilegii informale aferente funcției”.
El a încheiat postarea adresând un sfat celor care confundă funcția vremelnică cu propria statură:
Celor care se îmbată cu titlurile și ajung să confunde funcția vremelnică cu propria lor statură le-aș aminti o vorbă a dramaturgului american Wilson Minzer: Poartă-te frumos cu oamenii atunci când urci în ierarhia socială. S-ar putea să-i întâlnești din nou când cobori.
– Cătălin Augustin Stoica
Cătălin Augustin Stoica este profesor universitar doctor abilitat la Catedra de Sociologie a Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA. Expertiza sa include cursuri de metodologia cercetării sociale, stratificare și inegalități, mobilitate socială, antropologie economică și teorie socială.
Explorează subiectele:
