Iohannis i-a solicitat procurorului general să demareze de urgenţă cercetările cu privire la modul în care a intervenit Jandarmeria

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat sâmbătă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de vineri seara din Piaţa Victoriei din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a solicitat procurorului general şi stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia "brutală" a Jandarmeriei împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei şi a subliniat că ministrul de Interne, Carmen Dan, trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele.

"Într-o democraţie autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violenţa nu este acceptabilă, indiferent de opţiunile politice. Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!", a scris, vineri seara, Iohannis pe Facebook.  AGERPRES


populare
astăzi

1 Tipic pentru România / Corveta nouă a Marinei renunță la rachetele americane pentru un sistem turcesc

2 Dosar CIA declasificat / misterul cărții despre Iisus și cataclismul ciclic

3 Noi dezvăluiri despre presiunile SUA în criza politică de la București

4 Fostul șef al GUR dezvăluie singura forță capabilă să schimbe soarta Rusiei

5 Călin Georgescu, trimis după gratii: Curtea de Apel a admis cererea DIICOT