Iohannis: SUA aşteaptă ameliorarea legislaţiei din România privind domeniul energiei

Iohannis: SUA aşteaptă ameliorarea legislaţiei din România privind domeniul energiei

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Statele Unite ale Americii aşteaptă ca legislaţia din România în domeniul energiei să fie ameliorată.

"Există această preocupare şi ea a fost adusă în discuţie, însă într-o notă optimistă. Preşedintele Trump şi ceilalţi prezenţi au exprimat aşteptarea că această legislaţie să fie ameliorată pentru a creşte atractivitatea României pentru investitorii americani şi sunt convins că aceste lucruri se pot realiza", a spus Iohannis în declaraţia susţinută la Ambasada României din SUA, cu referire la legea offshore şi OUG 114.

El a fost întrebat şi dacă anunţul Exxon privind retragerea din România ar avea legătură cu modificările aduse legislaţiei.

"Nu vreau să fac speculaţii, însă această chestiune a fost adusă în discuţie şi eu cred că vom primi clarificări în perioada imediat următoare", a arătat Iohannis.

Şeful statului a menţionat că preşedintele Trump este foarte interesat să fie dezvoltate noi surse de energie, precum cele din Marea Neagră.

"Şi tehnologia nucleară civilă este în atenţia noastră comună şi sperăm să se găsească soluţii bune, importante pentru România care cu siguranţă este capabilă să fie furnizor de energie în regiune", a spus Iohannis.

El a indicat că atractivitatea României trebuie crescută printr-o legislaţie cinstită şi a menţionat că există o oportunitate de dezvoltare şi în ceea ce priveşte tehnologia nucleară civilă.

"Noi, ca preşedinţi, nu analizăm acum articole de lege, ci numai principiul şi suntem amândoi de părere că România are un potenţial foarte bun şi atractivitatea României trebuie să fie crescută printr-o legislaţie cinstită, dar favorabilă pentru investitori, printr-o legislaţie care redevine predictibilă, fiindcă şi-a pierdut un pic această predictibilitate, şi atunci lucrurile vor fi foarte interesante. (...) Nu am intrat în detalii tehnice, însă amândoi, domnul preşedinte Trump şi cu mine, suntem de părere că tehnologia civilă nucleară, adică centralele nucleare au un potenţial interesant pentru regiune şi noi avem expertiza cu Cernavodă, unde I şi II funcţionează, cu siguranţă avem aici o oportunitate de dezvoltare", a spus Iohannis. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Mesajul vulgar transmis de Tamila Cristescu ministrului de Externe, după ce a fost înlăturată din funcția de viceconsul în SUA

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

5 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!