Ionuţ Sindile, fost şef al Jandarmeriei, la ieşirea din DNA: Am fost audiat în calitate de suspect

Ionuţ Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, a declarat, joi, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că a fost audiat în calitate de suspect, discuţia cu procurorii fiind legată de încasarea unor sume de bani pentru sute ore suplimentare.

Întrebat de jurnalişti în ce calitate a fost audiat de procurori, Sindile a răspuns: "Suspect. Se fac mai multe verificări. Nu vă pot spune mai multe detalii, întrucât este urmărirea penală în curs. Cu privire la mine, doar am făcut o cerere privind decontarea orelor suplimentare prevăzute de lege, aprobată de domnul şef".

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că Ionuţ Sindile a fost chemat la DNA pentru a i se prezenta acuzaţiile cu privire la încasarea nejustificată a unor sume de bani pentru sute de ore suplimentare.

Tot joi, şi actualul şef Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, s-a prezentat în faţa procurorilor anticorupţie, unde, potrivit unor surse judiciare, i-au fost prezentate acuzaţii de uzurpare de calităţi oficiale şi obţinere de foloase necuvenite, după ce ar fi încasat nejustificat sume de bani pentru sute de ore suplimentare. AGERPRES/(A, AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci