ISW, despre situație de pe câmpul de luptă din Ucraina: frontul nu este stabil, o descoperire este posibilă

ISW, despre situație de pe câmpul de luptă din Ucraina: frontul nu este stabil, o descoperire este posibilă

Lipsa de muniție a Ucrainei cauzată de întârzierea ajutorului SUA ar putea duce în curând la o descoperire pe linia frontului, estimează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

FOTO EPA-EFE

În cel mai recent buletin asupra evoluției de pe câmpul de luptă din Ucraina, publicat la 13 martie, ISW atrage atenția că Forțele Armate ale Ucrainei sunt nevoite să raționalizeze muniția critică - în special obuzele de artilerie - și să prioritizeze alocarea ei către sectoarele care se confruntă în prezent cu cele mai intense atacuri din partea rușilor.

Având în vedere că forțele agresoare dețin în prezent inițiativa în război și sunt capabile să determine „timpul, locația și amploarea operațiunilor ofensive”, acest lucru lasă alte zone din prima linie extrem de vulnerabile, notează analiștii de la ISW.

Acestă situație a fost recunoscută marți de comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi. „Situaţia operaţională pe frontul de est rămâne dificilă” și există „ameninţarea unor înaintări ale ruşilor în profunzime”, a transmis generalul ucrainean după o deplasare în teatrul de operațiuni, fără alte precizări.

Unitățile ucrainene vizate acum de cele mai intense atacuri ale rușilor vor fi întărite cu „rezerve, muniție, echipamente de război electronic, care vor asigura în continuare stabilitatea apărării noastre”, a precizat generalul Sîrskîi.

Potrivit ISW, linia frontului nu este stabilă, iar „relocarea în timp util a trupelor ucrainene din Vest este esențială pentru a împiedica Rusia să identifice și să exploateze o oportunitate de descoperire pe un sector vulnerabil al frontului”.

Generalul Sîrskîi a mai menționat că „inamicul continuă să desfăşoare acţiuni ofensive, concentrându-şi principalele eforturi în zonele Ternî, Ivanivske, Berdîci, Tonenke, Verbove şi Robotîne”, în regiunea Zaporojie.

În alte sectoare ale frontului, neprecizate de Oleksandr Sîrskîi, activitatea forțelor ruse „a scăzut considerabil”. Această situație ar putea rezulta din „pierderile extrem de grele” suferite de Rusia în decursul a două săptămâni de lupte aprige, a apreciat el.

Dar ISW avertizează că astfel de schimbări în ritmul atacurilor rusești ar putea semnifica, de asemenea, „reprioritizarea eforturilor ofensive” către alte sectoare ale frontului.

Deși acest lucru le oferă Forțelor Armate ale Ucrainei șansa de a se regrupa, reînarma și contraataca, Kremlinul poate crede că deficitul de muniții al Ucrainei face ca riscul unor astfel de pauze operaționale să merite, conchide ISW.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat