Italia cere teste obligatorii de COVID-19 persoanelor venite de la Paris şi din alte zone ale Franţei

Italia cere teste obligatorii de COVID-19 persoanelor venite de la Paris şi din alte zone ale Franţei

Italia a instituit obligativitatea testării pentru COVID-19 în cazul persoanelor revenite din călătorii efectuate la Paris şi în alte zone ale Franţei ce înregistrează rate ridicate ale infectărilor cu noul coronavirus, a anunţat luni ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, în contextul preocupărilor tot mai mari faţă de agravarea pandemiei în Europa.

''Datele europene sunt îngrijorătoare. Italia se află într-o situaţie mai bună faţă de alte ţări, dar trebuie să fim foarte atenţi să nu zădărnicim eforturile pe care le-am făcut până acum'', a scris oficialul italian pe Twitter , potrivit agenţiilor Reuters şi DPA.


Un purtător de cuvânt al Ministerului italian al Sănătăţii a anunţat apoi că testarea obligatorie a persoanelor venite din anumite zone ale Franţei va începe de marţi. Aceste zone sunt Auvergne-Rhône-Alpes, Corsica, Hauts-de-France, Nouvelle-Aquitaine, Occitania, Provence-Alpes-Côte d'Azur şi Île-de-France - regiunea care cuprinde capitala Paris.

În Franţa au fost raportate duminică 10.569 de noi cazuri de COVID-19, faţă de recordul de 13.498 consemnat în ziua precedentă. De la începutul pandemiei Franţa a înregistrat peste 452.000 de infectări, din care mai mult de 31.000 de decese.

Italia, de asemenea una dintre ţările cele mai sever lovite de pandemie, cu peste 298.000 de cazuri şi 35.700 de morţi, a reuşit oarecum să o controleze după vârful din martie şi aprilie, dar a început de asemenea să înregistreze o creştere a contaminărilor zilnice, cu 1.587 de noi cazuri raportate duminică. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Un oficial al BNR, declarații surprinzătoare despre recuperarea Tezaurului României din Rusia la un post TV din Polonia

4 În ce țară am ajuns să trăim! / Un preot din București a fost prins de politișți cu o alcoolemie de 1,73 la mie la volan. În final, în mod suspect, a be…

5 Cele cinci analize de sânge esențiale pe care orice persoană de peste 40 de ani ar trebui să le facă regulat