Jaqueline Cristian a ratat calificarea în optimi la turneul de la Roma

Jaqueline Cristian a fost eliminată de Diana Shnaider în turul 3 al turneului Masters de la Roma. Sportiva a ratat 10 mingi de break, statistică care s-a dovedit, în cele din urmă, a fi decisivă.

Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul 3 Foto: EPA

Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul 3 Foto: EPA

Diana Shnaider (11 WTA) și Jaqueline Cristian (74 WTA) s-au întâlnit sâmbătă, 10 mai, în runda cu numărul trei a turneului WTA 1000 Roma. Românca a fost învinsă cu un dublu 3-6.

Partida a avut un început echilibrat, ambele jucătoare reușind să își facă primele două servicii. În cele din urmă, setul inaugural i-a revenit rusoaicei, care a produs două break-uri, primul la 2-2 și ultimul la 5-3.

În actul secund, Jaqueline Cristian a debutat cu un break, dar nu a reușit să își țină serviciul. Game-ul cu numărul trei al setului s-a dovedit a fi cel mai important moment al meciului pentru româncă, care, din păcate, deși a beneficiat de patru mingi de break nu a reușit să profite de ele.

Având avantajul psihologic, rusoaica a dus scorul la 5-2. Jaqueline și-a câștigat serviciul, dar nu a reușit să fructifice apoi alte două șanse de break, pierzând meciul.

România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal de simplu de la Roma. În optimi, Shnaider se va duela cu învingătoarea meciului Jessica Pegula - Elise Mertens.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko