JD Vance evită cuvântul „război” cu Iranul, deși atacurile continuă în Golf
Confruntarea armată din Orientul Mijlociu nu reprezintă un război în toată regula, susține administrația de la Washington. Într-o serie de declarații făcute joi la Casa Albă, vicepreședintele JD Vance a minimalizat amploarea ostilităților, menționând că nu poate indica un orizont de timp pentru încheierea crizei și subliniind că forțele americane nu sunt angajate în prezent în confruntări directe continue.
Vicepreședintele american JD Vance. Foto: Profimedia
Această nuanțare vine într-un moment deosebit de tensionat: forțele iraniene au executat noi tiruri asupra unor poziții americane din Golf, ca represalii la atacurile lansate de SUA la începutul săptămânii. Chestionat de jurnaliști dacă ostilitățile se vor calma înainte de scrutinul din 3 noiembrie — un test politic decisiv în care Partidul Republican luptă să-și păstreze majoritățile fragile din Congres —, Vance a ținut să rectifice termenii discuției, relatează Associated Press .
„Nu l-aș numi război”, a precizat vicepreședintele SUA, adăugând că în acest moment „nu au loc schimburi de focuri active”. Vance a apărat totodată decizia de implicare a armatei americane, explicând că Washingtonul avea responsabilitatea de a acționa militar pentru a proteja rutele comerciale din Strâmtoarea Ormuz, vizate constant de tirurile forțelor iraniene.
Ocolirea unui termen clar pentru încheierea ostilităților
Refuzând să înainteze un calendar sau să impună „termene limită artificiale”, numărul doi de la Casa Albă a pasat întreaga răspundere părții adverse. Vance a explicat că durata operațiunilor depinde exclusiv de acțiunile Iranului: „Dar când întrebați «Când se va termina?», îmi puneți o întrebare de genul «Când vor înceta iranienii să tragă asupra navelor?». Cred că realitatea este că nu cunosc răspunsul la această întrebare. Ar trebui să-i întrebați pe iranieni”.
Prelungirea acestui conflict pune într-o postură ingrată administrația Donald Trump. Deși inițial Casa Albă promitea o campanie scurtă, de doar câteva săptămâni, criza a devenit profund nepopulară în rândul alegătorilor. Aceasta alimentează scumpirea combustibililor și agravează presiunea inflaționistă deja resimțită puternic de populație.
Sensibilitatea Casei Albe față de percepția publică s-a văzut și în luna iulie, când au apărut controverse majore legate de evidența militarilor căzuți la datorie. Patru soldați decedați și zeci de răniți — victime ale reluării ostilităților după prăbușirea unui scurt armistițiu — au fost transferați din evidența generală de război a Pentagonului (Defense Casualty Analysis System) într-o rubrică administrativă secundară, intitulată „Operațiuni în străinătate”.
Discrepanțe majore între cifrele oficiale și realitatea din Strâmtoarea Ormuz
În plan energetic, Washingtonul încearcă să calmeze piețele și să acrediteze ideea că tranzitul maritim din Golful Persic a revenit aproape de parametrii normali. Pe burse, cotația petrolului Brent a depășit 95 de dolari barilul, o creștere substanțială față de nivelul de aproximativ 72 de dolari înregistrat înaintea escaladării militare.
Echipa președintelui Trump insistă că marina militară deține controlul deplin asupra Strâmtorii Ormuz, prin care trece în mod tradițional aproximativ o cincime din cererea globală de țiței. Vance a afirmat că forțele navale americane au escortat miercuri transporturi însumând aproximativ 15 milioane de barili. La rândul său, Chris Wright, secretarul pentru Energie, indicase la CNBC că luni fusese atins un volum de 17 milioane de barili sub pază militară.
Monitorizările companiilor private de transport maritim contrazic însă optimismul Casei Albe. Conform Lloyd’s List Intelligence, fluxul de nave este sever diminuat: în ultimele două săptămâni s-au consemnat doar 102, respectiv 126 de traversări pe parcursul a șapte zile, în contrast flagrant cu ritmul de dinaintea conflictului, când prin strâmtoare treceau zilnic peste 130 de vase. În mod similar, TankerTrackers.com estimează media din ultimele 28 de zile la doar circa 5 milioane de barili pe zi, alte rapoarte de specialitate indicând un interval zilnic redus la 2–6 milioane de barili.
Intervenții verbale pe piața petrolului și căutarea de rute ocolitoare
Pentru a preveni un nou șoc al prețurilor la pompă, Donald Trump alternează des amenințările cu forța cu semnale privind negocieri iminente, intervenții ce au produs adesea fluctuații pe burse. Rosemary Kelanic, expert în cadrul organizației Defense Priorities, a explicat mecanismul: „Administrația continuă să exercite presiuni verbale asupra piețelor petroliere. Și se pare că fac acest lucru din nou pentru a împiedica o creștere excesivă a prețurilor, astfel încât să poată amâna momentul unei scumpiri și mai drastice”.
În paralel cu loviturile directe aplicate de forțele americane și israeliene — care au vizat capabilitățile navale și aeriene iraniene și au dus inclusiv la moartea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei —, Teheranul își evaluează pagubele generale la circa 270 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, regimul iranian continuă să hărțuiască transportul maritim și infrastructura statelor aliate din Golf.
Pentru a tempera miza regională a Teheranului, administrația americană susține că relevanța strategică a Strâmtorii Ormuz va scădea dramatic. Scott Bessent, secretarul Trezoreriei, a susținut recent la Fox Business că punctul maritim va deveni „o bucată de apă lipsită de valoare” în circa doi ani, datorită noilor conducte terestre. Totodată, Trump a adus în discuție planul Siriei de a valorifica portul mediteranean Baniyas ca alternativă de export pentru țările din Golf, în vreme ce Teheranul și autoritățile din Oman au purtat consultări pentru un management etapizat al navigației.
Calculul politic de la Washington înaintea votului
Observatorii scenei internaționale văd în acțiunile actuale ale Casei Albe o încercare de a trage de timp până la alegerile parlamentare, pentru a evita atât costurile unui conflict total, cât și imaginea unei capitulări.
Fost consilier pe dosarul iranian în primul mandat al lui Donald Trump, Richard Goldberg consideră de neconceput ca președintele să renunțe la pozițiile câștigate: „Îmi vine greu să cred că președintele ar accepta ceva ce ar reda IRGC, fie și parțial, controlul asupra strâmtorii – control care le fusese smuls anterior”.
La rândul său, Aaron David Miller, analist la Carnegie Endowment for International Peace, remarcă faptul că Iranul nu dorește să îi ofere președintelui american o ieșire facilă din criză. Prin urmare, Washingtonul alege o cale de mijloc: evită să reia campania agresivă de „presiune maximă”, dar refuză orice concesie majoră legată de navigație. „Casa Albă nu dorește un război de amploare și nici să pară că oferă concesii majore. Abordarea adoptată le permite să evite ambele situații”, a punctat Miller.
Explorează subiectele:
