JO 2020: Misiunea noastră nu este să schimbăm sisteme politice, afirmă preşedintele CIO

JO 2020: Misiunea noastră nu este să schimbăm sisteme politice, afirmă preşedintele CIO

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a reafirmat vineri că misiunea organizaţiei sale "nu este schimbarea sistemelor politice", aşa cum este regimul lui Aleksandr Lukaşenko în Belarus, informează EFE.

Bach a făcut această afirmaţie atunci când a fost întrebat dacă CIO intenţionează să ia măsuri suplimentare împotriva Minsk-ului în cazul sprinterei belaruse Kristina Timonovskaia, vineri la Tokyo, în cursul unei conferinţe de presă în care a făcut bilanţul Jocurilor Olimpice găzduite de capitala Japoniei.

CIO a anunţat vineri expulzarea a doi antrenori din Belarus, Artur Şimak şi Iuri Maisevici, de la JO 2020, după ce a creat o comisie disciplinară pentru "clarificarea circumstanţelor" din jurul tentativei de repatriere forţată a lui Timonovskaia.

Procedura disciplinară "continuă", a spus Bach, adăugând că ar putea fi luate "măsuri sau sancţiuni suplimentare", în cazul în care comisia va considera necesar.

"Misiunea noastră şi scopul nostru nu este să schimbă niciun sistem politic. Responsabilitatea noastră este să protejăm sportivii cât mai mult posibil", a spus conducătorul mişcării olimpice.

Bach a reamintit că CIO nu recunoaşte alegerea lui Viktor Lukaşenko, fiul preşedintelui Belarus, ca şef al Comitetului olimpic naţional al acestei ţări, pentru că nu a garantat că sportivii din ţara sa nu sunt discriminaţi pentru opiniile lor politice.

La începutul acestei săptămâni, Kristina Timonovskaia a făcut apel la poliţia japoneză pentru a-i asigura protecţia, atunci când membri ai Comitetului său naţional au încercat să o forţeze să se întoarcă în Belarus, acţiune pe care sportiva a descris-o drept o tentativă de "răpire".

Atleta s-a refugiat la Ambasada Poloniei din Japonia, iar miercuri a călătorit spre Varşovia, după ce autorităţile poloneze i-au oferit azil umanitar, aşa cum a făcut şi cu alţi disidenţi din Belarus.

CIO este în contact cu sportiva şi i-a oferit asistenţă, "pentru a-şi putea dezvolta în continuare aspiraţiile sportive" în Polonia şi cu ajutorul comitetului olimpic al acestei ţări, potrivit lui Thomas Bach.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...