Joe Biden, nevoit să amâne întâlnirea cu șeful NATO din cauza unor probleme cu dantura

Preşedintele american Joe Biden are probleme cu dantura şi a fost nevoit să-şi modifice agenda pentru a fi supus unei proceduri, luni, a făcut cunoscut Casa Albă, relatează AFP şi Reuters. Ca urmare a intervenţiei, o întrevedere prevăzută cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost reprogramată.

Jens Stoltenberg și Joe Biden - arhiva foto

Jens Stoltenberg și Joe Biden - arhiva foto

Liderul democrat în vârstă de 80 de ani a fost tratat deja duminică, când, după apariţia de dureri la un dinte, o echipă de la spitalul militar Walter Reed a efectuat o obturaţie de canal, fără complicaţii, a menţionat într-un comunicat medicul personal al lui Joe Biden, Kevin O'Connor.

Echipa de la Walter Reed, spital unde se tratează preşedinţii americani, urmează să finalizeze procedura luni, a precizat medicul, anunță Agerpres.

Intervenţia urma să se desfăşoare la Casa Albă şi nu necesită anestezie generală, a subliniat preşedinţia. Prin urmare, şeful statului nu va fi nevoit, aşa cum prevede Amendamentul 25 al Constituţiei SUA, să-şi transfere provizoriu atribuţiile vicepreşedintelui, aşa cum a făcut pe 19 noiembrie 2021 pentru circa o oră şi jumătate, cât timp s-a aflat sub anestezie generală pentru o colonoscopie.

Totuşi, Biden şi-a anulat toate angajamentele prevăzute pentru luni şi a rugat-o pe vicepreşedinta sa Kamala Harris să îi ţină locul la un eveniment cu atleţi universitari.

Programul său cuprindea de asemenea mai târziu în cursul zilei şi o întrevedere cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, aceasta fiind amânată pentru ziua de marţi, a anunţat Casa Albă.

O recepţie cu ambasadori prevăzută iniţial să se desfăşoare luni seara a fost la rândul ei amânată.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /