Judecătoarea Crina Muntean, sancționată de Curtea Supremă pentru delict de opinie după ce a devoalat rețelele de interese din Justiția locală

Judecătoarea Crina Muntean, sancționată de Curtea Supremă pentru delict de opinie după ce a devoalat rețelele de interese din Justiția locală

Completul de 5 judecatori al Înaltei Curți, condus de șefa ÎCCJ, judecătoarea Corina Corbu, a sancționat-o pe judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor cu reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni, potrivit portalului instanței supreme.

Judecătoarea Muntean a fost sancționată pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de articolul 99 litera din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor: ”manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

Totuși, Înalta Curte a modificat sancțiunea aplicată de Secția pentru judecători a CSM de excludere din magistratură a Crinei Muntean și a transformat-o în reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni.

”Având în vedere forțele angrenate în mecanismul de hărțuire declanșat împotriva mea (și nu mă refer la avocații implicați) e un deznodământ la care m-am așteptat. Nu sunt surprinsă.

Au fost repinse toate probele propuse de mine, inclusiv audierea unui coleg judecător care confirmă cele relatate de mine în interviul de la Newsweek. S-a respins și cererea de repunere pe rol pentru discutarea în contradictoriu a consecințelor hotărârii CJUE din 18 mai 2021 asupra procedurii disciplinare derulate conform regulamentelor adoptate de inspectorul șef (al Inspecției Judiciare – n.r.) în perioada în care exercita mandatul în baza unei numiri politice ce a încalcat Tratatul Uniunii.

Consecințele generate momentan sunt, dincolo de elementul pecuniar, blocarea oricarei forme de ascensiune profesională timp de 3 ani”, a declarat judecătoarea Muntean pentru G4media.ro.

În iulie anul trecut, fosta șefă a Tribunalului Bihor, judecătoarea Crina Muntean, a fost sancționată de Secția pentru judecători a CSM cu suspendarea din magistratură pe o perioadă de 6 luni pentru un interviu acordat revistei Newsweek.ro.

În interviu, judecătoarea a avertizat asupra pericolului reactivării rețelelor de interese din Justiția locală.

Judecătoarea a atacat decizia CSM la Înalta Curte, care s-a pronunțat azi, 7 iunie 2021.

Mai jos un fragment din interviul judecătoarei Muntean, care a stârnit furia CSM:

”Crina Muntean: Putem vorbi despre reactivarea unor „reţele de interese în justiţia locală“, chiar de o tendinţă de construire de noi reţele de interese (…)

Reporter: Revenind, cine ar face parte din rețeaua locală de interese?

Crina Muntean: Vă ofer câteva date. Domnul avocat Răzvan Doseanu este soţul doamnei Loredana Doseanu, judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea şi colegă de complet cu doamna judecător Florica Roman. Doamna judecător Florica Roman a fost trimisă în judecată de DNA Oradea, împreună cu judecătorii Raluca Cuc, Denisa Vidican, Ovidiu Galea, soluţia de clasare dată în cauză fiind intens mediatizată.

Pe perioada suspendării din activitatea de judecător, doamna judecător Raluca Cuc a desfăşurat o activitate remunerată în cadrul Biroului Avocaţial al avocatului Doseanu.

Soţul doamnei judecător Carmen Domocoş, actualul președinte al Tribunalului Bihor, Cristian Domocoş, este avocat și pledează în cauzele înregistrate în materie civilă și în materia contenciosului administrativ. Răzvan Doseanu pledează, în marea majoritate a cauzelor, în materie penală.

Reporter: Ce să înțelegem din acest tip de relații?

Crina Muntean: Vă dau un exemplu: un dosar înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, dosarul nr. 1592/111/2016, a fost judecat de doamnele judecător Loredana Doseanu, soţia avocatului Doseanu, şi de doamna judecător Florica Roman.

Apărătorul intimatului a fost avocatul Cristian Domocoş, soţul preşedintelui Tribunalului Bihor. Apelul petenţilor a fost respins. Preşedintele Tribunalului Bihor, doamna Carmen Domocoş, a inițiat, în a doua jumătate a anului 2018, mai multe acţiuni vizând, în esenţă, înlăturarea mea din funcţia de judecător de drepturi şi libertăţi, demersuri finalizate prin respingerea în mod repetat de către Colegiul de Conducere al Tribunalului Bihor a acestor cereri”, este o parte a interviului din Newsweek.ro realizat de jurnalista Ramona Ursu.

Pentru acest interviu, judecătoarea Muntean a fost anchetată de Inspecția Judiciară și sancționată de CSM și Înalta Curte.

Cazul judecătoarei Crina Muntean a fost menționat în raportul Departamentului de stat al SUA la capitolul ”Lipsa unui proces public echitabil”

”În luna iulie, secția pentru judecători din cadrul CSM a votat în favoarea suspendarii pe o perioadă de șase luni a unei judecătoare din Bihor, pentru că aceasta a dat un interviu în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ‘rețelele de interese’ – formate din reprezentanți din sistemul judiciar și din mediul de afaceri – și-au unit forțele pentru a înlătura judecătorii ‘care deranjează’, ca dumneaei”, sunt referirile din raportul Departamentului de stat al SUA privind cazul Crina Muntean.

Context. CSM l-a sancționat cu reducerea salariului cu 5 % pentru 2 luni și pe judecătorul Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj pentru o postare pe Facebook în care critica atacul PSD la legile Justiției. Sancțiunea CSM a fost menținută de Înalta Curte – Secția Contencios.

„Poate că cineva remarcă totuşi succesiunea atacurilor, destructurărilor şi decredibilizărilor la adresa următoarelor instituţii: DGIPI, SRI, SPP, Poliţia, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus şi tare a ‘abuzurilor instituţiilor de forţă’. Ştim cu toţii ce ar însemna lipsirea de eficienţă sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituţii: servicii, poliţie, justiţie, armată? Şi, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora ‘Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (…) a democraţiei constituţionale’? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind … democraţia, că tot am văzut azi că e în scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizaţi că ar fi … constituţional!? Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor”, a scris Danileţ pe Facebook.

În martie 2018, și judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanța a fost sancționat disciplinar cu diminuarea indemnizației cu 5 %, pe două luni, pentru manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale. Judecătorului Coadă i s-a reproșat că a a atacat CCR, despre care a spus într-un interviu că “se transformă în instrumentul unor interese de grup”.

Recent, Inspecția judiciară a solicitat suspendarea din magistratură a 3 judecători, printre care liderului Asociației Forumul Judecătorilor, Dragoș Călin, pentru că au discutat liber pe un grup privat de Facebook. Inspecția judiciară a solicitat suspendarea din magistratură pentru delict de opinie și a procurorului militar Bogdan Pîrlog.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale