Justiția germană a arestat preventiv 51 de protestatari care au participat la violențele de la Hamburg, printre ei fiind și străini

Justiția germană a arestat preventiv 51 de protestatari care au participat la violențele de la Hamburg, printre ei fiind și străini

O instanță germană a dispus luni plasarea în arest preventiv a 51 de persoane acuzate de participare la manifestațiile violente care au avut loc la Hamburg înaintea și în timpul summitului G20, ce s-a desfășurat vineri și sâmbătă, a anunțat Procuratura din acest oraș, citată de agenția EFE.

Majoritatea celor arestați sunt bărbați cu vârste până în 30 de ani, iar printre ei, pe lângă numeroși germani, se regăsesc și francezi, italieni, spanioli, ruși, olandezi, elvețieni și austrieci.

Procurorii însărcinați cu investigarea acestor violențe, soldate cu circa 500 de răniți în rândul forțelor de ordine, au cerut inițial arestarea preventivă a 85 de protestatari, dar judecătorul a acceptat această cerere numai în cazul a 51 dintre ei.

Aceștia sunt acuzați de diverse delicte, precum tulburarea ordinii publice, vătămare corporală, vandalism, într-un caz fiind întocmit dosar penal pentru tentativă de asasinat. Este vorba despre un german în vârstă de 27 de ani, care în noaptea de 6 iulie a încercat de la ultimul etaj al unei clădiri să-l orbească cu un laser pe pilotul unui elicopter al poliției.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…

4 Citiți, oameni buni, în ce țară am ajuns să trăim! / Credeți că individul ăsta e patronul afacerii?

5 „Colega noastră e în concediu medical” / Ce spun angajații din primăria Livezile, după ce edilul comunei a fost acuzat că a hărțuit sexual o angajată în…