La un an de la otrăvirea lui Navalnîi, Moscova cere dovezi şi acuză Occidentul, dar mai ales Germania, de denigrare

La un an de la otrăvirea lui Navalnîi, Moscova cere dovezi şi acuză Occidentul, dar mai ales Germania, de denigrare

La un an de la otrăvirea disidentului rus Aleksei Navalnîi într-un oraş din Siberia, Rusia acuză Occidentul şi în special Germania de o campanie de denigrare, informează joi dpa.

Într-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse cere din nou dovezi că Navalnîi a fost otrăvit cu agentul neurotoxic Noviciok.

Vinerea aceasta se împlineşte un an de la "cazul Navalnîi", iar ministerul rus susţine ca Germania şi aliaţii ei au pregătit la acea dată o provocare, pentru a discredita Rusia în ochii comunităţii internaţionale.

Aleksei Navalnîi, 45 de ani, este cel mai vehement oponent al preşedintelui rus Vladimir Putin. Navalnîi a intrat în comă în timp ce se întorcea cu avionul din oraşul siberian Tomsk la Moscova, pe 20 august 2020. Avionul a făcut o escală de urgenţă la Omsk, unde Navalnîi a fost dus la spital. După câteva zile, Navalnîi a fost transportat cu avionul în Germania, unde a fost tratat la spitalul Charite din Berlin, recăpătându-şi mai târziu conştienţa şi forţa fizică.

Laboratoare ale armatei germane, precum şi din Franţa, Suedia şi ale Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) au detectat în probe prelevate de la Navalnîi urme ale agentului neurotoxic Noviciok.

Germania şi Uniunea Europeană i-au cerut Rusiei să clarifice cazul şi au impus de asemenea sancţiuni ca mijloace de presiune.

În timp ce Rusia neagă şi în ziua de azi acuzaţiile care i se aduc, Navalnîi şi echipa sa au prezentat numeroase investigaţii şi documente care ar demonstra atacul cu Noviciok.

Oponenţii Kremlinului susţin că un comando al Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei că a comis atacul la ordinul lui Vladimir Putin, acuzaţie pe care Kremlinul o respinge.

Până acum, Occidentul nu a oferit nicio dovadă pentru "acuzaţiile sale impardonabile", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe rus. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro