Letonia: Arhiepiscopul Letoniei solicită crearea unui cadru legal pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia: Arhiepiscopul Letoniei solicită crearea unui cadru legal pentru cuplurile de acelaşi sex

Arhiepiscopul leton Zbignevs Stankevics a solicitat marţi crearea unui cadru legal pentru cuplurile de acelaşi sex, dar şi pentru alte persoane care doresc să trăiască împreună în afara cadrului căsătoriei tradiţionale, informează AFP.

"Ar trebui să înlăturăm toate ideologiile şi să creăm un cadru legal real care să-i protejeze pe toţi membrii societăţii", a afirmat arhiepiscopul leton în timpul unei audieri în parlamentul de la Riga.

Declaraţiile arhiepiscopului survin după o decizie istorică a Curţii Constituţionale din luna noiembrie, conform căreia termenul "familie" nu echivalează cu termenul "căsătorie".

Potrivit Curţii Constituţionale a Letoniei, termenul de familie poate include o gamă mai largă de relaţii decât o simplă căsătorie heterosexuală între două persoane de sex opus.

"Există o polarizare a opiniilor: Pe de o parte, se strâng semnături pentru a autoriza căsătoriile homosexuale. Pe de altă parte, există o acţiune în curs împotriva acestui lucru, dar trebuie să căutăm încercări de a unifica societatea, nu de a o diviza", a declarat arhiepiscopul.

"Căutăm propuneri care nu sunt afectate de nicio chestiune ideologică sau religioasă, nu punem sub semnul întrebării conceptul familiei tradiţionale, dar vorbim despre mecanisme de protejare a acestor relaţii, inclusiv între persoane de acelaşi sex, care nu intră în definiţia tradiţională a căsătoriei", a spus el.

În opinia sa, cuplurile care emit o declaraţie de "trai în comun" - care poate include şi persoane în vârstă văduve care locuiesc împreună - ar trebui să beneficieze de protecţie conform legii.

Constituţia letonă defineşte căsătoria drept "uniunea dintre un bărbat şi o femeie".

Tot marţi, episcopii catolici din Letonia au trimis o scrisoare preşedintelui ţării, Egils Levits, şi preşedintei parlamentului, Inara Murniece, prin care solicită să nu se modifice definiţia legală a căsătoriei, ci să se legalizeze alte forme de relaţii care pot beneficia de protecţie juridică legală. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

2 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...