LIVE Alegeri Republica Moldova/Prezența la vot a depășit 46%/Cozi masive în Europa, unde secțiile rămân fără buletine de vot

LIVE Alegeri Republica Moldova/Prezența la vot a depășit 46%/Cozi masive în Europa, unde secțiile rămân fără buletine de vot

Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege noul Parlament, după ce vechiul legislativ a fost dizolvat în luna aprilie, la propunerea preşedintelui Maia Sandu. ​Alegerile parlamentare anticipate sunt văzute ca opțiune între Est și orientarea pro-europeană a țării, principala miză fiind depășirea blocajului politic de la Chișinău în favoarea reformelor. Concret, cetățenii de peste Prut sunt chemați în cadrul scrutinului convocat de Maia Sandu cu scopul de a-i întări poziția împotriva forțelor pro-rusești.

UPDATE ora 20:18 1,39 de milioane de persoane (46,12%) au votat la scrutinul parlamentar din 11 iulie curent până la ora 20.00, când a mai rămas o oră până la închiderea tuturor secțiilor de votare din țară. În diasporă, până la ora 20.00 au votat 188 de mii de oameni, record absolut pentru un scrutin parlamentar, anunță zgd.md .

UPDATE ora 18:40 Prezența la urnele de vot în Republica Moldova a depășit pragul de peste 42% din circa 3,2 milioane de persoane cu drept de vot înscrise pe listele electorale. Numărul alegătorilor din interiorul R. Moldova care și-au exercitat dreptul de vot este de 1.092.998 sau 38,61% din total, iar al celor din diaspora se ridică la peste 170.660 de persoane.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a precizat că în cel puțin opt secții de votare din diaspora ar putea fi epuizate buletinele de vot, în cazul în care prezența la urne se va menține la fel ca până la această oră.

În comparație cu alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, au fost deschise 11 secții suplimentare în diaspora, inclusiv în localități unde au fost epuizate buletinele de vot în turul doi.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să deschidă 150 de secții de votare pentru diaspora.

UPDATE 18.45 Record de prezență în diasporă la un scrutin parlamentar pentru republica Moldova. Peste 164.000 de cetățeni ai republicii Moldova au votat până la această oră.
Recordul absolut, însă, de votați înregistrat vreodată la un scrutin a fost atins în turul II la alegerile prezidențiale din 2020 - peste 260 de mii de cetățeni.

18.00
La urne s-au prezentat circa 40% dintre cetățenii cu drept de vot sau un număr de peste 1.121.000. În Chișinău prezența a fost de aproape 39%. Numărul alegătorilor din diaspora a trecut de 160.000.
17.00 La urne s-au prezentat circa 37,4% dintre cetățenii cu drept de vot sau un număr de peste 1.114.000. În Chișinău prezența a fost de aproape 36%. Numărul alegătorilor din diaspora a trecut de 152.000.
Spre comparație, la alegerile prezidențiale din 2020 (Turul II) prezența la ora 17.00 a fost de 45%, iar la alegerile parlamentare din 2019 prezența a fost de 42%.
16.30 Cozi la secţiile de votare în Transnistria, în timp ce trupele ruse se declară pregătite în eventualitatea unor provocări, potrivit Agerpres.

16.00 La urne s-au prezentat circa 34,5% dintre cetățenii cu drept de vot sau un număr de peste 1.000.000. În Chișinău prezența a fost de aproape 33%. Numărul alegătorilor din diaspora a trecut de 138.000.
Spre comparație, la alegerile prezidențiale din 2020 (Turul II) prezența la ora 16.00 a fost de 41%, iar la alegerile parlamentare din 2019 prezența a fost de 39,9%.
15.00 La urne s-au prezentat circa 32% dintre cetățenii cu drept de vot sau un număr de peste 939.00. În Chișinău prezența a fost de 30%. Numărul alegătorilor din diaspora a trecut de 124.000.
Spre comparație, la alegerile prezidențiale din 2020 (Turul II) prezența la ora 15.00 a fost de 37%, iar la alegerile parlamentare din 2019 prezența a fost de 35,7%.

UPDATE ora 14:00 Prezența la vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de 843.769, ceea ce reprezintă circa 28,91% din totalul celor cu drept de vot. Prezența la vot în afara țării se ridică la 107.280. În interiorul Republicii Moldova, cei mai mulți votanți sunt femei 53,00%, iar bărbații reprezintă 47,00%. Pe de altă parte, în diaspora, bărbații au venit la urne în proporție de 52,72%, în timp ce femeile au votat în proporție mai mică de 47,28%.

UPDATE ora 13:30 Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) și Comisia Electorală Centrală (CEC) au dat publicității situația din secțiile de votare din afara țării. Clasamentul până la orele 12:30 se prezintă după cum urmează:

Bolognia (Italia): 1.988

Paris (Franța): 1.899

Parma (Italia): 1.748

Paris (Franța): 1.725

Verona (Italia): 1.693

Berlin (Germania): 1.674

Padova (Italia): 1.589

Londra (Marea Britanie): 1.540

Frankfurt pe Main (Germania): 1.527

Brescia (Italia): 1.507

Treviso (Italia): 1.473

Frankfurt pe Main (Germania): 1.447

Milano (Italia): 1.439

Padova (Italia): 1.402

Mestre (Italia): 1.372

Roma (Italia): 1.323

București (România): 1.313

Vicenza (Italia): 1.240

Northampton (Marea Britanie): 1.238

Milano (Italia): 1.231

UPDATE ora 13:00 Prezența la vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de 741.501, ceea ce reprezintă circa 25,74% din totalul celor cu drept de vot. Prezența la vot în afara țării se ridică la 88.677. În interiorul Republicii Moldova, cei mai mulți votanți sunt femei 53,08%, iar bărbații reprezintă 46,92%. Pe de altă parte, în diaspora, bărbații au venit la urne în proporție de 52,69%, în timp ce femeile au votat în proporție mai mică de 47,31%.

UPDATE ora 12:50 Peste 17.000 de voturi au fost înregistrate la orele 12:30 în secțiile de votare destinate alegătorilor din stânga Nistrului, regiunea separatistă transnistreană. Asociația Promo-LEX a semnalat că se face o transportare organizată a alegătorilor, în special de la unele întreprinderi precum Uzina Metalurgică din Râbnița.

Numai 256 de alegători din regiunea transnistreană se înregistraseră în prealabil pentru acest scrutin. La alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, în turul doi, au participat 31.783 de persoane, iar peste 85% au votat pentru candidatul prorus, Igor Dodon.

Conform unor decizii ale instanțelor din Republica Moldova, 41 de secții au fost deschise pe teritoriul controlat constituțional de Republica Moldova pentru alegătorii moldoveni care trăiesc în regiunea separatistă transnistreană.

UPDATE ora 12:20 În cadrul alegerilor parlamentare de duminică, la orele 12, prezența la vot în diaspora era de circa 70.000 de voturi, față de 50.000 de voturi la orele 11. Cu o medie de circa 20.000 de voturi pe oră, în cele nouă ore rămase până la închiderea urnelor, alte 180.000 de voturi vor fi adăugate, în condițiile în care se va menține același ritm. Așadar, votul din diaspora are toate șansele să depășească pragul de 250.000 de voturi și chiar să-l întreacă pe cel de la prezidențiale de 263.000 de voturi. În toate orașele mari din Europa, cetățenii moldoveni au format cozi mari la secțiile de votare, iar procesul este unul intens.

UPDATE ora 12:00: Prezența la vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de 616.886, ceea ce reprezintă circa 21,49% din totalul celor cu drept de vot. Prezența la vot în afara țării se ridică la 69.214. În interiorul Republicii Moldova, cei mai mulți votanți sunt femei 52,9%, iar bărbații reprezintă 47,1%. Pe de altă parte, în diaspora, bărbații au venit la urne în proporție de 52,99%, în timp ce femeile au votat în proporție mai mică de 47,01%.

UPDATE ora 11:45 Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a votat și a îndemnat pe cetățenii Republicii Moldova să iasă la urne. „Să venim la vot, să participăm activ, astăzi la luarea deciziei privind viitorul țării noastre. În cei 30 de ani de independență, aproape două treimi din această perioadă, la guvernare au fost partidele de dreapta. Ele au avut majoritate în Parlament și noi știm cu ce s-a soldat acest lucru și în anii 90 și din 2009 încoace. Vă îndemn să votăm pentru cei care au grijă de R. Moldova. Pentru cei care știu să faurescă, nu să fure miliarde și să le ducă în offshore-uri. Asta contează astăzi, [să se voteze -n.r.] pentru cei care vor asigura o pace”, a declarat liderul prorus, Igor Dodon.

UPDATE: Ora 11:15 Președintele Maia Sandu a votat în jurul orele 11.00 la o secție din Chișinău.

„Vreau să le spun că alegerile sunt despre puterea oamenilor, nu a policienilor. Astăzi cetățenii se pot elibera de hoți și pot alege un parlament cinstit care să lucreze în interesul cetățenilor. (…) Dragi cetățeni vă rog să vă faceți timp și să mergeți la urne. De decizia de astăzi depinde cât de repede vom construi o țară bună aici în Republica Moldova”, a spus Maia Sandu.

UPDATE ora 11.10: Prezența la vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de 470.114, ceea ce reprezintă circa 16,52% din totalul celor cu drept de vot. Prezența la vot în afara țării se ridică la 50.248. În interiorul Republicii Moldova, cei mai mulți votanți sunt femei 52,55%, iar bărbații reprezintă 47,45%. Pe de altă parte, în diaspora, bărbații au venit la urne în proporție de 55,72%, în timp ce femeile au votat în proporție mai mică de 44,28%.

UPDATE: Urmărește în timp real prezența la vot în Republica Moldova.

Sursa foto: agora.md

UPDATE ora 10.30: Până la ora 10:00, potrivit datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală, peste 11% din cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Acest indice constituie peste 300 de mii de alegători și este de aproape trei ori mai mare decât cel de la parlamentarele din 2014, când până la această oră votaseră puțin peste 4% dintre alegători, scrie agora.md.

UPDATE ora 10.15: Au fost cozi și la unele secții din București.„La ora 7 am fost și era deja coadă, chiar mai mare decât la alegerile prezidențiale din 2020″, a declarat pentru G4Media un alegător.

UPDATE ora 10.10: Reprezentanții Misiunii de Observare Promo-LEX susțin că 86% din secțiile de votare din R. Moldova s-au deschis la timp. Potrivit acestora, până la ora 09:00, au fost constatate două cazuri de transportare organizată a alegătorilor la secțiile de votare deschise la Copanca și Rezina, destinate votanților din regiunea transnistreană, scrie Ziarul de gardă .

UPDATE ora 09.40: Până la ora 09:15 au votat 18 321 de moldoveni care locuiesc peste hotarele Republici Moldova. Comparativ cu alegerile parlamentare din 2019, cifra este de 4 ori mai mare, atunci la ora 09:15 minute votând abia 3 500 de persoane din diasporă, relatează deschide.md.

Știrea inițială: Peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege noul Parlament, după ce vechiul legislativ a fost dizolvat în luna aprilie, la propunerea preşedintelui Maia Sandu, relatează Agerpres.

Din cei 3.282.837 cetăţeni cu drept de vot, 258.691 au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

În cursă sunt înregistrați 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, 2 blocuri electorale și un candidat independent. Pentru a fi declarat valabil, la scrutin trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale, scrie Ziarul de gardă . Potrivit publicației, până la 9:00, peste 177 de mii de alegători și-au exprimat dreptul la vot, mai exact puțin peste 6% dintre alegători.

Sunt cozi imense la secțiile de votare din Italia, unde cetățenii moldoveni s-au adunat încă de la ora 5.00, așteptând să se deschidă urnle.


Citește și:

populare
astăzi

1 Nu, nu este o fantomă ceea ce vedeți, este noul coșmar al Rusiei și Chinei...

2 Adevărul despre poziția misionarului

3 Foarte interesante amănunte...

4 Teorii ale conspirației după inundațiile catastrofale din Spania

5 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația