Lovitură uriașă pentru unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia, aflat în arest preventiv de peste un an. Statul i-a confiscat 7,6 miliarde de dolari
Autoritățile ruse au confiscat active în valoare de 7,59 miliarde de dolari aparținând miliardarului încarcerat Vadim Moșkovici și le-au transferat în proprietatea statului, a anunțat joi, 11 iunie, Ministerul rus de Interne.
Moșkovici, în vârstă de 58 de ani, fonda torul gigantului agricol Rusagro, s e află în arest preventiv din martie anul trecu t. Fostul director general al Rusagro, Maxim Basov, a fost de asemenea arestat în cadrul aceluiași dosar, scrie Moscow Times .
Confiscarea evidențiază amploarea campaniei Kremlinului de aducere a activelor private sub controlul statului după invazia pe scară largă a Ucrainei, în 2022. În urma acestei politici, companii estimate la aproximativ 6,5 trilioane de ruble (89,7 miliarde de dolari) au trecut deja în proprietatea statului.
Ministerul de Interne a anunțat că ancheta împotriva lui Moșkovici a fost finalizată și că toate bunurile confiscate în acest caz au fost „transferate în venitul statului”.
În mai, justiția rusă a dispus naționalizarea gigantului agricol Rusagro, fondat de Vadim Moșkovici, care este acuzat de fraudă, spălare de bani, faliment intenționat și dare de mită. Potrivit autorităților, activele confiscate de la acesta reprezintă una dintre cele mai mari naționalizări din Rusia din ultimii ani.
Printre acestea se numără confiscarea „imperiului crabilor” al magnatului Oleg Kan, evaluat la aproximativ 4,3 miliarde de dolari, aeroportul Domodedovo din Moscova, evaluat la 320 de miliarde de ruble (4,42 miliarde de dolari), producătorul de aur Yuzhuralzoloto, controlat de miliardarul Konstantin Strukov și estimat la aproximativ 2 miliarde de dolari sau activele fostului proprietar al Yugra Bank, Alexei Hotin, în valoare de peste 200 de miliarde de ruble (2,76 miliarde de dolari).
Bloomberg a relatat anterior că unii dintre apropiații lui Moșkovici i-au cerut președintelui Vladimir Putin să intervină în acest caz, însă liderul rus ar fi refuzat.
Potrivit Bloomberg, temerile unor dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Rusia privind posibile urmăriri penale sau confiscări de active i-au determinat să își demonstreze loialitatea față de Kremlin.
Agenția a relatat că miliardarul Suleiman Kerimov, a cărui avere este estimată la 11,6 miliarde de dolari, s-a oferit în cadrul unei întâlniri cu ușile închise cu Putin, desfășurată în martie, să contribuie cu 100 de miliarde de ruble (1,38 miliarde de dolari) la bugetul de stat.
Bloomberg susține că, după reuniunea anuală a lui Putin cu principalii lideri de afaceri ai țării, bugetul federal a primit 220 de miliarde de ruble (3,04 miliarde de dolari) sub forma unor contribuții descrise oficial drept voluntare.
Vadim Moșkovici a fondat Rusagro în 2004 și a fost membru al camerei superioare a parlamentului rus între 2006 și 2014. După sancțiunile impuse de Occident, el a demisionat din funcția de președinte al Rusagro în 2022, reducându-și participația la sub 50%.
Sursa: adevarul.ro

