Macron anunţă bonusuri de 500 de euro pentru lucrătorii care au asigurat îngrijiri la domiciliu în timpul pandemiei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că cei 320.000 de lucrători sociali la domiciliu ai ţării vor primi fiecare un bonus de 500 de euro pentru eforturile depuse timpul crizei COVID-19, un pachet în valoare totală de 160 de milioane de euro, relatează EFE şi Reuters.

"Aceşti bărbaţi şi femei au fost cei uitaţi ai sistemului de bonus pentru COVID", a declarat Macron în cadrul unei conferinţe de presă din oraşul Toulon. El a adăugat că statul francez va aloca 80 de milioane de euro, iar administraţiile locale cealaltă jumătate a acestui pachet financiar.

Aceşti lucrători, care sunt în proporţie de 97% femei, vor primi această primă excepţională între lunile septembrie şi decembrie, în orice caz înainte de Crăciun, a mai spus Macron la Toulon.

Şeful statului a dorit să le aducă un omagiu celor care le-au permis unui număr de 800.000 de persoane în stare avansată de dependenţă şi altor 300.000 de invalizi să poată trăi la domiciliu în timpul pandemiei.

În plus, Macron a promis că va fi accelarată până la finalul anului o nouă lege privind asistenţa socială a persoanelor dependente, care între altele ar trebui să amelioreze condiţiile de lucru pentru a face profesia mai atractivă, în condiţiile în care în prezent nu se acoperă toate posturile disponibile.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

3 PNL îl aștepta pe Nazare, a primit Mureșan și se pregătește de anticipate

4 O nouă porcărie / România a plătit în avans, acum 3 ani, drone Watchkeeper X și nu a primit nimic!

5 Legăturile cu Moscova ale soției românce a liderului extremist Roberto Vannacci