Maia Sandu, întrevedere cu Ciucă: România este cel mai important avocat al Republicii Moldova

Aflată la București, președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu șeful Senatului, Nicolae Ciucă, fiind purtate discuții despre agenda europeană a Republicii Moldova, dar și sprijinul pe care-l primește aceasta din partea autorităților române.

Maia Sandu și Nicolae Ciucă, în întâlnirea de la București FOTO Facebook N.Ciucă

Maia Sandu și Nicolae Ciucă, în întâlnirea de la București FOTO Facebook N.Ciucă

Întrevederea celor doi oficiali de pe ambele maluri ale Prutului a avut loc la Palatul Parlamentului României. „La Palatul Parlamentului României, am discutat cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, despre cooperarea între Chișinău și București și agenda europeană”, a declarat lidera de la Chișinău.

Președinta Sandu a mai afirmat că România este cel mai important avocat al țării sale „în discuțiile cu instituțiile europene și alte state membre pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. Am vorbit despre lucrurile pe care am reușit să le facem de la momentul obținerii statutului de țară candidat un an în urmă și despre importanța obținerii unei decizii pozitive a Consiliului UE pe inițierea negocierilor cât de curând posibil. Am apreciat susținerea mai multor partide politice pentru parcursul nostru european, dar și cooperarea foarte bună dintre parlamentele de pe ambele maluri ale Prutului”.

În marja aceleiași întâlniri, Maia Sandu a ținut să mulțumească autorităților române pentru ajutorul constant și necondiționat oferit în ultimii doi ani și care o ajută pe Republica Moldova să facă față crizelor pe care le traversează.

Procesul de aderare la UE

Tot la București, președinta Republicii Moldova s-a întâlnit cu omologul său român. Cei doi oficiali au discutat inclusiv despre progresul Republicii Moldovei cu privire la integrarea sa în UE.

Foarte bună discuție cu președinta Maia Sandu în marja Summitului Inițiativei celor 3 mări privind progresul integrării în UE, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare & interconectările strategice România-Moldova. Am felicitat Republica Moldova pentru că a devenit stat participant asociat Inițiatei celor Trei Mări”, a spus președintele Klaus Iohhanis.

De asemenea, Maia Sandu s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu, care a „reafirmat susținerea politică și în plan tehnic pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, arătând că este prioritară în acest moment obținerea deciziei privind deschiderea negocierilor de aderare, în cadrul Consiliului European din decembrie”, potrivit unui comunicat de presă al Executivului român.

Președinta, Maia Sandu, a întreprins o vizită la București pentru a participa la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări găzduit în acest an de România.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă