Manifestaţii în SUA: Candidatul democrat Joe Biden condamnă violenţele (comunicat)

Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden a condamnat duminică violenţele care au izbucnit pe teritoriul Statelor Unite pentru a protesta împotriva morţii bărbatului de culoare George Floyd, considerând în acelaşi timp că americanii au dreptul să demonstreze împotriva brutalităţii poliţiei, relatează AFP.

''A manifesta împotriva unei astfel de brutalităţi este un drept şi o necesitate. Este o reacţie eminmamente americană'', a declarat candidatul democrat, potrivit unui comunicat. ''Dar incendierea oraşelor şi distrugerea gratuită nu sunt.Violenţa care pune în pericol vieţi nu este", a subliniat el.

Los Angeles, Philadelphia şi Atlanta fac parte din oraşele americane care au anunţat sâmbătă interdicţia de a circula pe timpul nopţii, cu scopul de a stăvili manifestaţiile violente care au izbucnit pe întreg teritoriul Statelor Unite, scrie AFP.

Interdicţii similare au fost introduse în Kentucky, în special la Louisville, în contextul în care Statele Unite continuă să fie zguduite de manifestaţii violente şi revolte după moartea lui George Floyd, un afro-american de 46 de ani decedat luni la Minneapolis (nord) în cursul unei intervenţii a poliţiei şi devenit noul simbol al brutalităţii poliţiei împotriva acestei comunităţi. AGERPRES


populare
astăzi

1 Dezvăluirile unui fost agent CIA despre jocurile de culise din Orientul Mijlociu: „N-ar fi pentru prima dată când face asta”

2 „I-am livrat șefului Poliției genți pline cu bani. O parte erau pentru Orbán” / Dezvăluirile unui fost interlop din Budapesta

3 Teheranul confirmă armistițiul anunțat de Trump și anunță deblocarea traficului în Strâmtoarea Ormuz

4 O fotografie care a rămas în istorie...

5 VIDEO „Vezi asta? Ce se întâmplă în spatele mingii?” / Val de teorii ale conspirației în mediul online după lansarea Artemis II