Marea Britanie: Cinci cetățeni români au decedat într-un grav accident rutier pe autostrada M6

Cinci cetățeni români (trei bărbați și două femei) și-au pierdut viața și un altul a fost rănit, miercuri, într-un accident rutier produs pe autostrada M6, în apropierea localității Stoke-on-Trent din Marea Britanie, relevă un comunicat al ambasadei României la Londra dat joi publicității.

Sursa foto: Ambasada României la Londra / Facebook

Potrivit sursei citate, cei șase se deplasau pe autostradă într-un autoturism Nissan Micra, care a fost acroșat de un camion marca Mercedes. După ce a fost informată, misiunea diplomatică română de la Londra a întreprins demersuri pe lângă autoritățile de poliție din Staffordshire în vederea confirmării identității victimelor accidentului rutier.

De asemenea, au fost contactați membrii familiilor cărora li s-au furnizat informații privind procedura de repatriere și demersurile întreprinse de autoritățile britanice în cazul deceselor survenite în circumstanțe incerte. Ambasada României la Londra rămâne în legătură cu autoritățile britanice și va acorda sprijin și asistență familiilor dacă acestea vor fi solicitate, mai menționează comunicatul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD