Marius Oprea: Osemintele partizanilor anticomuniști ar trebui înhumate în Cimitirele Eroilor, cu onoruri militare

Marius Oprea: Osemintele partizanilor anticomuniști ar trebui înhumate în Cimitirele Eroilor, cu onoruri militare

Istoricul Marius Oprea, șeful Biroului Investigații Speciale din cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a declarat, miercuri, că este necesară modificarea legii astfel încât osemintele partizanilor omorâți de Securitate să poată să fie înhumate în cimitirele eroilor, cu onoruri militare.

Prezent la acțiunea de deshumare a rămășițelor pământești a doi partizani care au murit, în 9 martie 1949 , într-o luptă cu autoritățile comuniste în satul Mesentea, comuna Galda de Jos, Marius Oprea a menționat că, la fel ca alți partizani omorâți de Securitate, nici aceștia nu sunt considerați eroi de către statul român.

Istoricul a menționat că a făcut demersuri la Asociația Cultul Eroilor pentru ca osemintele partizanilor 'să fie înmormântate cu onoruri, cum se cuvine, pentru că sunt eroi căzuți în lupta anticomunistă'.

Din păcate, a adăgat Oprea, legea nu prevede că eroii anticomuniști ar fi eroi ai statului român. În consecință, IICCMER a trebuit să apeleze în general la autoritățile locale pentru reînhumare, mai ales în situațiile în care morții nu au aparținători în viață sau aparținătorii nu își permit, financiar vorbind, o reînhumare.

'Cred că ar trebui cumva cei de la Asociația Cultul Eroilor să nu-i mai considere eroi doar pe veteranii de război, între care, de pildă, se numără și foști ofițeri de securitate care au luptat în cel de-al doilea război mondial. (Securiștii — n.r.) i-au executat pe partizani și vor fi înmormântați în Cimitirul Eroilor, cu onoruri militare, în schimb cei pe care i-au ucis iată că nu', a declarat Marius Oprea.

Istoricul crede că legea trebuie modificată în așa fel încât și eroii căzuți în lupta anticomunistă să poată să fie înmormântați cu onoruri militare, în cimitire ale eroilor.

Șeful Biroului Investigații Speciale din cadrul IICCMER a apreciat că nu doar legislația este de vină, cât și 'obtuzitatea unora din cei puși să aplice legea în acest sens'.

'Îmi amintesc un episod petrecut la Bistrița, la Nepos, unde am găsit trei partizani, din care unul fusese căpitan în Garda Regală, Leonida Bodiu, și i-am înmormântat, într-adevăr cu onoruri militare, în cimitirul de la Bistrița, dar în afara gardului care mărginea perimetrul destinat eroilor', a spus Oprea.

Istoricul a susținut că cel care ar fi condus echipa care i-a executat pe cei trei partizani de la Nepos, Liviu Pangrațiu, s-ar fi aflat, 'culmea cinismului', la conducerea Asociației Veteranilor de Război — filiala Cluj, beneficiind în consecință de înmormântare cu onoruri militare, iar 'cei pe care el i-a ucis au fost îngropați în afara perimetrului (cimitirului eroilor—n.r.)', a susținut istoricul.

Marius Oprea a mai spus că se estimează că în jur de 10.000 de oameni au fost executați de către Securitate.

Primele campanii de deshumare a victimelor Securității derulate de către IICCMER au fost făcute la Sighetul Marmației în 2006, la Cimitirul săracilor, unde au fost găsite rămășițele a șase deținuți politici.

'Activitatea noastră este privită cu ostilitate crescândă, din păcate, de către Institutul Holocaustului din România, care acuză faptul că în mișcarea de rezistență din munți erau legionari, însă noi nu facem niciun fel de distincție pentru că pe oasele victimelor nu e nici sigla vreunui partid sau a unei mișcări. Sunt pur și simplu victime ale represiunii comuniste și oameni care au avut curajul și demnitatea să lupte împotriva comunismului. Cred că de către toate autoritățile din România ar trebui tratate ca atare, și de către Asociația Cultul Eroilor și de toate organismele instituționale din statul român, așa cum este și Institutul Holocaustului', a conchis reprezentantul IICCMER.

AGERPRES / (A — autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...