Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată, el fiind acuzat că primit bani de la zeci de părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti.

Instanţa a mai decis ca medicul să plătească o amendă penală către statul român în valoare de 150.000 lei.

Judecătorii au dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care medicul trebuie să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În plus, el va trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti.

De asemenea, Tribunalul a dispus confiscarea de la Gheorghe Burnei a sumelor de 3.250 euro şi 21.800 lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Medicul a primit o pedeapsă mai blândă, după ce instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din 21 de infracţiuni de luare de mită într-o singură infracţiune de luare de mită (21 acte materiale).

Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie 2017, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul "Marie Curie" din Bucureşti.

Procurorii susţin că există indicii privind săvârşirea de către Gheorghe Burnei a unor infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care Burnei a agravat-o prin acţiunile sale intenţionate.

Conform documentelor întocmite de procurori, Gheorghe Burnei nu cerea direct bani de la părinţii ai căror copii urmau să fie operaţi, însă după ce efectua intervenţiile chirurgicale le permitea acestora "să îl gratifice" cu diverse sume.

În anumite cazuri, medicul pretindea sume de bani anterior intervenţiei chirurgicale, încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donaţie. Persoanele care ajungeau la Burnei şi care îi ofereau mită erau părinţi ai căror copii aveau anumite deficienţe fizice, dintre care unele trebuiau corectate medical.

Totodată, Burnei îi interna pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi interna în mod repetat, fără a le efectua nicio intervenţie chirurgicală, pentru a-i determina astfel pe părinţi să îi dea bani sau alte foloase pentru efectuarea operaţiilor, mai susţin procurorii.

Anchetatorii mai spun că medicul apela şi la ameninţări cu refuzul efectuării operaţiei dacă părinţii nu se conformau cererilor sale.

Presa a relatat cazul unei fete, Amira, care a fost operată în urmă cu 18 ani de medicul Burnei, pentru luxaţie congenitală la şold. Fata a fost supusă în total la 11 intervenţii chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic, care nu era omologat. Operaţiile nu au reuşit însă, iar fata este acum imobilizată la pat. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Am fost sus acolo unde majoritatea oamenilor vor să ajungă. Nu e nimic acolo. E pustiu. Întoarceți-vă la lucrurile simple”

2 Când candidezi doar la prostie, nu la președinție...

3 VIDEO O simplă povestioară din Ucraina...

4 Așa o fi?

5 Fosta judecătoare de la CCR Simona-Maya Teodoroiu a murit la doar 55 de ani