Meleşcanu, despre rechemarea lui Maior: Va trebui să vedem dacă există argumentele necesare

Meleşcanu, despre rechemarea lui Maior: Va trebui să vedem dacă există argumentele necesare

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că în privinţa unei rechemări a ambasadorului român în SUA, George Maior, trebuie văzut dacă există argumentele necesare, însă a subliniat că nu poate fi ignorat punctul de vedere al Parlamentului în acest caz.

"Nu ne putem permite să ignorăm faptul că una dintre camerele importante ale Parlamentului a făcut o anumită recomandare privind rechemarea. Din punctul meu de vedere, va trebui să vedem dacă există într-adevăr argumentele necesare pentru a face acest lucru şi dacă da, o vom face şi dacă nu, nu o vom face", a spus Meleşcanu, la sediul ONU.

El a arătat că nu a avut în aceste zile o discuţie cu George Maior, dar că s-ar putea să existe o astfel de întâlnire.

"Poate în week-end, dacă mai rămânem, să avem şansa să avem o discuţie", a spus Meleşcanu.

Despre orizontul de timp privind luarea unei decizii cu privire la o eventuală rechemare a lui George Maior, el a menţionat "cât mai curând cu putinţă, dar bazată pe o analiză serioasă".

Pe 12 septembrie, George Maior a fost audiat în Comisia de politică externă a Senatului. Pe 17 septembrie, comisia i-a trimis o scrisoare ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, în care i-a solicitat să spună în ce măsură mai este utilă intereselor României menţinerea lui George Maior în postul de ambasador al României în Statele Unite, a anunţat preşedintele acestui for, senatorul Cristian Dumitrescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

3 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski